Art. 19. - Art. 19: Neprezentarea pârâtului la audiere - Regulamentul 1348/29-mai-2000 privind notificarea şi comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 19: Neprezentarea pârâtului la audiere
(1)Atunci când o cerere introductivă de instanţă sau un act echivalent a trebuit să fie transmis într-un alt stat membru în vederea notificării sau comunicării în conformitate cu dispoziţiile prezentului regulament şi când pârâtul nu s-a înfăţişat la audiere, pronunţarea hotărârii se suspendă până când se stabileşte dacă:
a)actul a fost notificat sau comunicat conform formelor prevăzute de legislaţia statului membru de destinaţie pentru notificarea sau comunicarea actelor întocmite în acest stat şi care sunt destinate persoanelor care se află pe teritoriul său;
b)actul a fost în fapt remis pârâtului sau la reşedinţa acestuia în alt mod prevăzut prin prezentul regulament;
precum şi dacă, în fiecare din aceste situaţii, fie notificarea sau comunicarea, fie remiterea au avut loc în timp util pentru ca pârâtul să-şi poată pregăti apărarea.
(2)Fiecare stat membru are libertatea de a face cunoscut, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1), faptul că judecătorii săi, contrar dispoziţiilor alineatului (1), se pot pronunţa, chiar dacă nu s-a primit nici un certificat de constatare fie a notificării sau comunicării, fie a remiterii, în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)actul a fost transmis în unul din modurile prevăzute prin prezentul regulament;
b)de la data transmiterii actului s-a scurs un termen de cel puţin şase luni, stabilit de judecător în fiecare caz în parte;
c)nu a putut fi obţinut nici un certificat, în pofida tuturor demersurilor autorităţilor sau autorităţilor competente ale statului membru destinatar în sensul obţinerii acestuia.
(3)Alineatele (1) şi (2) nu se opun ca, în cazuri urgente, judecătorul să dispună orice măsură provizorie sau de conservare.
(4)Atunci când o cerere introductivă de instanţă sau un act echivalent trebuie transmise în alt stat membru în scopul notificării sau comunicării, în conformitate cu dispoziţiile prezentului regulament, şi împotriva pârâtului care nu s-a prezentat la audiere a fost pronunţată o hotărâre, judecătorul are libertatea de a exonera pârâtul de decăderea din termenul pentru formularea unei căi de atac dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)pârâtul, fără să fie în culpă, nu a luat cunoştinţă de actul respectiv în timp util pentru a se apăra sau nu a luat cunoştinţă de hotărâre în timp util pentru a exercita o cale de atac;
b)motivele pârâtului nu par, la prima vedere, a fi neîntemeiate.
Cererea pentru exonerarea de decădere din termen trebuie formulată într-un termen rezonabil de la data la care pârâtul a luat cunoştinţă de hotărâre.
Fiecare stat membru are libertatea de a preciza, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1), faptul că această cerere este inadmisibilă dacă nu este formulată în termenul indicat, acest termen neputând fi, cu toate acestea, mai scurt de un an calculat de la data pronunţării hotărârii.
(5)Alineatul (4) nu se aplică în cazul hotărârilor privind statutul sau capacitatea persoanelor.