Art. 3. - Art. 3: Modificări şi extinderi nesemnificative ale utilizării modelelor interne alternative, care trebuie notificate cu informaţii suplimentare - Regulamentul 1311/03-iul-2025 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare care precizează condiţiile de evaluare a caracterului semnificativ al extinderilor şi modificărilor utilizării modelelor interne alternative şi al modificărilor subsetului de factori de risc modelabili
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 14 Octombrie 2025
Art. 3: Modificări şi extinderi nesemnificative ale utilizării modelelor interne alternative, care trebuie notificate cu informaţii suplimentare
(1)Instituţiile clasifică modificările nesemnificative ale utilizării modelelor lor interne alternative drept modificări care trebuie notificate cu informaţii suplimentare, astfel cum se menţionează la articolul 1 alineatul (2) litera (a), dacă modificările respective îndeplinesc oricare dintre următoarele condiţii:
a)sunt conforme cu oricare dintre criteriile calitative stabilite în partea II din anexă;
b)conduc la o modificare mai mare sau egală cu 1 %, în termeni absoluţi, calculată pentru prima zi lucrătoare a testării impactului modificării, din oricare dintre valorile de risc Rn i prevăzute la articolul 2 alineatul (4), care sunt considerate relevante în temeiul articolului 2 alineatul (5) şi au ca rezultat oricare dintre următoarele:
(i)o creştere mai mare sau egală cu 10 % şi mai mică de 15 %, în termeni absoluţi, a sumei S IMA menţionate la articolul 2 alineatul (1) litera (b) punctul (i);
(ii)o scădere mai mare sau egală cu 5 % şi mai mică de 10 %, în termeni absoluţi, a sumei S IMA menţionate la articolul 2 alineatul (1) litera (b) punctul (i);
(iii)o creştere mai mare sau egală cu 15 % şi mai mică de 20 %, în termeni absoluţi, a oricăreia dintre valorile de risc Rn i menţionate la articolul 2 alineatul (4) care sunt considerate relevante în temeiul articolului 2 alineatul (5);
(iv)o scădere mai mare sau egală cu 10 % şi mai mică de 15 %, în termeni absoluţi, din oricare dintre valorile de risc Rn i menţionate la articolul 2 alineatul (4), care sunt considerate relevante în temeiul articolului 2 alineatul (5).
(2)Instituţiile clasifică extinderile nesemnificative ale utilizării modelelor lor interne alternative drept modificări care trebuie notificate cu informaţii suplimentare, astfel cum se menţionează la articolul 1 alineatul (2) litera (a), dacă extinderile respective îndeplinesc oricare dintre următoarele condiţii:
a)sunt conforme cu oricare dintre criteriile calitative stabilite în partea II din anexă;
b)conduc la o modificare mai mare sau egală cu 1 %, în termeni absoluţi, calculată pentru prima zi lucrătoare a testării impactului extinderii, din oricare dintre valorile de risc Rn i menţionate la articolul 2 alineatul (4), care sunt considerate relevante în temeiul articolului 2 alineatul (5) şi au ca rezultat oricare dintre următoarele:
(i)o modificare mai mare sau egală cu 5 % şi mai mică de 10 %, în termeni absoluţi, a sumei S IMA menţionate la articolul 2 alineatul (2) litera (b) punctul (i);
(ii)o modificare mai mare sau egală cu 10 % şi mai mică de 15 %, în termeni absoluţi, a oricăreia dintre valorile de risc Rn i menţionate la articolul 2 alineatul (4) care sunt considerate relevante în temeiul articolului 2 alineatul (5).
(3)Instituţiile notifică autorităţile lor competente, în conformitate cu articolul 325az alineatul (7) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu 4 săptămâni înainte de a pune în aplicare o extindere sau o modificare nesemnificativă a utilizării modelelor lor interne alternative.
(4)Pentru a evalua dacă sunt îndeplinite condiţiile menţionate la alineatul (1) litera (b) punctele (i) sau (iii), instituţiile determină impactul modificării utilizării modelelor lor interne alternative luând în considerare cea mai mare creştere, în termeni absoluţi, din perioada menţionată la articolul 2 alineatul (9), a rapoartelor menţionate la articolul 2 alineatul (7) sau, respectiv, la alineatul (8).
Pentru a evalua dacă sunt îndeplinite condiţiile menţionate la alineatul (1) litera (b) punctele (ii) sau (iv), instituţiile determină impactul modificării utilizării modelelor lor interne alternative luând în considerare cea mai mare scădere, în termeni absoluţi, din perioada menţionată la articolul 2 alineatul (9), a rapoartelor menţionate la articolul 2 alineatul (7) sau, respectiv, la alineatul (8).
Pentru a evalua dacă sunt îndeplinite condiţiile menţionate la alineatul (2) litera (b) punctele (i) sau (ii), instituţiile determină impactul extinderii utilizării modelelor lor interne alternative luând în considerare cea mai mare creştere, în termeni absoluţi, din perioada menţionată la articolul 2 alineatul (9), a rapoartelor menţionate la articolul 2 alineatul (7) sau, respectiv, la alineatul (8).