Art. 13. - Art. 13: Deschiderea şi închiderea intervenţiei publice - Regulamentul 1308/17-dec-2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79 (CE) nr. 1037/2001 şi (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 15 Iulie 2025
Art. 13: Deschiderea şi închiderea intervenţiei publice
(1)În cursul perioadelor menţionate la articolul 12, intervenţia publică:
a)este deschisă pentru grâul comun, unt şi laptele praf degresat;
b)poate fi deschisă de Comisie, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, pentru grâu dur, orz, porumb şi orez nedecorticat (inclusiv soiuri sau tipuri specifice de orez nedecorticat), dacă situaţia de pe piaţă impune acest lucru.
Actele de punere în aplicare respective sunt adoptate în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 229 alineatul (2);
c)poate fi deschisă de Comisie pentru sectorul cărnii de vită şi mânzat, prin intermediul unor acte de punere în aplicare adoptate fără a se aplica procedura menţionată la articolul 229 alineatul (2) sau (3), în cazul în care preţul mediu de piaţă în decursul unei perioade reprezentative stabilite în temeiul articolului 20 primul paragraf litera (c) într-un stat membru sau într-o regiune a unui stat membru, înregistrat pe baza grilei utilizate în Uniune pentru clasificarea carcaselor de bovine menţionate la punctul A din anexa IV, este mai mic de 8 5 % din pragul de referinţă stabilit la articolul 7 alineatul (1) litera (d).
(2)Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care să închidă intervenţia publică pentru sectorul cărnii de vită şi mânzat în cazul în care, în decursul unei perioade reprezentative stabilite în temeiul articolului 20 primul paragraf litera (c), nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la prezentul articol alineatul (1) litera (c). Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă fără a se aplica procedura menţionată la articolul 229 alineatul (2) sau (3).