Art. 62. - Art. 62: Participare - Regulamentul 1307/17-dec-2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2022
Art. 62: Participare
(1)Fermierii care doresc să participe la schema pentru micii fermieri depun o cerere până la o dată care urmează să fie stabilită de statele membre, dar nu mai târziu de 15 octombrie 2015. Cu toate acestea, data fixată de statele membre nu poate fi anterioară ultimei zi de depunere a unei cereri pentru schema de plată de bază sau schema de plată unică pe suprafaţă.
Fermierii care nu au depus cererea de participare la schema pentru micii fermieri până la data stabilită de statul membru sau care hotărăsc să se retragă din schemă după acea dată sau care au fost selecţionaţi pentru a primi sprijinul prevăzut la articolul 19 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 nu mai au dreptul de a participa la schema respectivă.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), statele membre pot prevedea că fermierii al căror cuantum de plăţi directe în conformitate cu titlurile III şi IV este mai mic decât cuantumul maxim stabilit de statul membru în conformitate cu articolul 63 sunt incluşi în mod automat în schema pentru micii fermieri, cu excepţia cazului în care se retrag ei înşişi din schemă înainte de data stabilită de statul membru în conformitate cu alineatul (1) sau în oricare dintre următorii ani. Statele membre care recurg la această posibilitate îi informează în timp util pe fermierii în cauză cu privire la dreptul de retragere din schemă.
(3)Fiecare stat membru asigură faptul că, până la data transmiterii cererii sau a retragerii stabilită de statul membru, fermierilor li se aduce la cunoştinţă în timp util o estimare a cuantumului plăţii menţionate la articolul 63.