Art. 61. - Art. 61: Norme generale - Regulamentul 1307/17-dec-2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2022
Art. 61: Norme generale
(1)Statele membre pot institui o schemă pentru micii fermieri în conformitate cu condiţiile prevăzute în prezentul titlu (denumită în continuare "schema pentru micii fermieri").
Fermierii care, în 2015, deţin drepturi la plată (în proprietate sau în arendă) sau, în statele membre care aplică articolul 36, care solicită schema de plată unică pe suprafaţă, şi care îndeplinesc cerinţele minime prevăzute la articolul 10 alineatul (1) pot opta pentru participarea la schema pentru micii fermieri.
(2)Plăţile acordate în cadrul schemei pentru micii fermieri înlocuiesc plăţile directe care trebuie acordate în temeiul titlurilor III şi IV.
Primul paragraf nu se aplică în cazul în care un stat membru optează pentru metoda de plată prevăzută la articolul 63 alineatul (2) primul paragraf litera (a). În acest caz, plata este supusă condiţiilor respective prevăzute la titlurile III şi IV, fără a aduce atingere alineatului (3) din prezentul articol.
(3)Fermierii care participă la schema pentru micii fermieri sunt scutiţi de utilizarea practicilor agricole prevăzute la titlul III capitolul 3.
(4)Niciun avantaj prevăzut în prezentul titlu nu este acordat fermierilor în cazul cărora s-a constatat că, începând cu 18 octombrie 2011, au creat în mod artificial condiţiile pentru a beneficia de schema pentru micii fermieri.