Art. 54. - Art. 54: Notificare - Regulamentul 1307/17-dec-2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2022
Art. 54: Notificare
(1)Statele membre notifică Comisiei deciziile menţionate la articolul 53 până la datele menţionate la articolul respectiv. Cu excepţia deciziei menţionate la articolul 53 alineatul (6) al patrulea paragraf litera (c), notificarea include informaţii cu privire la regiunile avute în vedere, la tipurile de agricultură sau sectoarele selectate şi la nivelul sprijinului care urmează să fie acordat. Notificările deciziilor menţionate la articolul 53 alineatul (1) şi a deciziei menţionate la articolul 53 alineatul (6) al treilea paragraf includ şi procentul din plafonul naţional menţionat la articolul 53 pentru anul calendaristic relevant.

(2)Deciziile menţionate la articolul 53 alineatele (2) şi (4) sau, dacă este necesar, la articolul 53 alineatul (6) litera (a) includ, de asemenea, o descriere detaliată a situaţiei particulare din regiunea avută în vedere şi a caracteristicilor tipurilor de agricultură sau ale sectoarelor agricole specifice, care fac ca procentul menţionat la articolul 53 alineatul (1) să fie insuficient pentru soluţionarea dificultăţilor menţionate la articolul 52 alineatul (3) şi care justifică creşterea nivelului sprijinului.