Art. 69. - Art. 69: Baza de date electronică - Regulamentul 1306/17-dec-2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2023
Art. 69: Baza de date electronică
(1)Baza de date electronică (denumită în continuare "baza de date") înregistrează, pentru fiecare beneficiar al sprijinului menţionat la articolul 67 alineatul (2), datele obţinute din cererile de ajutor şi de plată.
Baza de date respectivă permite în special consultarea, prin intermediul autorităţii competente a statului membru, a datelor privind anul calendaristic şi/sau de comercializare în curs şi cei zece astfel de ani anteriori. Atunci când nivelul sprijinului pentru fermieri este afectat de datele referitoare la primii ani calendaristici şi/sau de comercializare, începând din anul 2000, baza de date permite, de asemenea, consultarea datelor respective. De asemenea, baza de date permite consultarea directă şi imediată a datelor referitoare la cel puţin cei patru ani calendaristici consecutivi anteriori şi a datelor referitoare la "păşunile permanente", astfel cum sunt definite la articolul 2 litera (c) din versiunea iniţială a Regulamentului(CE) nr. 1120/2009 al Comisiei (1) şi, de la data aplicării acestuia, datele referitoare la "pajiştile permanente şi păşunile permanente", astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, referitoare la cel puţin cei cinci ani calendaristici consecutivi anteriori.
(1)Regulamentul (CE) nr. 1120/2009 al Comisiei din 29 octombrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a schemei de plată unică prevăzute în titlul III din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori (JO L 316, 2.12.2009, p. 1).
Prin derogare de la al doilea paragraf, statele membre care au aderat la Uniune în sau după 2004 sunt obligate să asigure consultarea datelor doar începând cu anul aderării lor.
(2)Statele membre pot crea baze de date descentralizate cu condiţia ca acestea şi procedurile administrative privind înregistrarea şi accesarea datelor să fie concepute în mod omogen pe întreg teritoriul statului membru şi să fie compatibile între ele pentru a permite controale încrucişate.