Art. 66. - Art. 66: Garanţii - Regulamentul 1306/17-dec-2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2023
Art. 66: Garanţii
(1)Atunci când legislaţia agricolă sectorială prevede astfel, statele membre solicită depunerea unei garanţii care să dea asigurarea că se va plăti sau se va reţine o sumă de bani către o autoritate competentă în cazul în care o anumită obligaţie în temeiul legislaţiei agricole sectoriale nu este îndeplinită.
(2)Cu excepţia cazurilor de forţă majoră, garanţia este reţinută total sau parţial dacă o anumită obligaţie nu este îndeplinită sau este îndeplinită doar parţial.
(3)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 115 prin care stabileşte normele care asigură un tratament nediscriminatoriu, echitatea şi respectul proporţionalităţii în cazul depunerii unei garanţii şi care:
a)determină partea responsabilă în eventualitatea în care nu este îndeplinită o obligaţie;
b)stabilesc situaţiile specifice în care autoritatea competentă poate renunţa la a cere constituirea unei garanţii;
c)stabilesc condiţiile aplicabile garanţiei care trebuie depusă şi garantului, precum şi condiţiile depunerii şi eliberării garanţiei;
d)stabilesc condiţiile specifice legate de garanţia depusă în legătură cu plăţile în avans;
e)determină consecinţele încălcării obligaţiilor pentru care a fost depusă o garanţie, astfel cum se prevede la alineatul (1), inclusiv confiscarea garanţiilor, rata reducerii aplicabile la eliberarea garanţiilor pentru rambursări, licenţe, oferte, licitaţii sau cereri specifice, precum şi în cazul în care nu a fost îndeplinită, parţial sau total, o obligaţie acoperită de garanţia respectivă, ţinând cont de natura obligaţiei, de cantitatea pentru care a fost încălcată obligaţia, de perioada cu care a fost depăşit termenul până la care obligaţia ar fi trebuit să fie îndeplinită şi de momentul până la care sunt aduse dovezi ale îndeplinirii obligaţiei.
(4)Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care stabileşte norme privind:
a)forma garanţiei care trebuie depusă şi procedura pentru depunerea garanţiei, pentru acceptarea acesteia şi pentru înlocuirea garanţiei iniţiale;
b)procedurile pentru eliberarea garanţiei;
c)notificările transmise de statele membre şi de Comisie.
Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 116 alineatul (3).