Art. 54. - Art. 54: Dispoziţii comune - Regulamentul 1306/17-dec-2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2023
Art. 54: Dispoziţii comune
(1)Pentru orice plată necuvenită în urma unei nereguli sau a unei neglijenţe, statele membre solicită recuperarea de la beneficiar în termen de 18 luni după ce un raport de control sau un document similar care semnalează apariţia unei astfel de nereguli a fost aprobat şi, după caz, primit de agenţia de plăţi sau de organismul responsabil de recuperare. Cuantumurile corespunzătoare sunt înregistrate în momentul prezentării cererii de recuperare în registrul debitorilor al agenţiei de plăţi.
(2)Dacă recuperarea nu s-a produs în termen de patru ani de la data solicitării de recuperare sau în termen de opt ani de la iniţierea unei acţiuni într-o instanţă naţională, 50 % din consecinţele financiare ale nerecuperării sunt suportate de statele membre în cauză, iar 50 % de la bugetul Uniunii, fără a se aduce atingere cerinţei ca statul membru în cauză să continue în mod obligatoriu procedurile de recuperare în conformitate cu articolul 58.
În cazul în care, în contextul procedurii de recuperare, se constată, printr-un instrument administrativ sau juridic cu caracter definitiv, absenţa oricărei nereguli, statul membru în cauză declară drept cheltuială în cadrul Fondurilor sarcina financiară ce îi revine în temeiul primului paragraf.
Cu toate acestea, în cazul în care din motive care nu pot fi atribuite statului membru în cauză, recuperarea nu poate avea loc în termenul precizat la primul paragraf, iar cuantumul care trebuie recuperat depăşeşte 1 milion de euro, Comisia poate, la cererea statului membru, să extindă termenul cu o perioadă de cel mult jumătate din durata iniţială.
(3)Pe baza unor motive justificate corespunzător, statele membre pot decide să nu continue procedurile de recuperare. O decizie în acest sens poate fi luată numai în următoarele situaţii:
a)în cazul în care costurile deja efectuate şi cele estimate a fi efectuate depăşesc valoarea care trebuie recuperată, această condiţie este considerată a fi fost îndeplinită dacă:
(i)cuantumul care trebuie recuperat de la beneficiar în contextul unei plăţi individuale pentru o schemă de ajutor sau o măsură de sprijin, fără a include dobânda aferentă, nu depăşeşte 100 EUR; sau
(ii)cuantumul care trebuie recuperat de la beneficiar în contextul unei plăţi individuale pentru o schemă de ajutor sau o măsură de sprijin, fără a include dobânda aferentă, se situează între 100 EUR şi 250 EUR, iar statul membru vizat aplică un prag egal sau mai înalt decât cuantumul care trebuie recuperat în conformitate cu dreptul său intern pentru neplata datoriilor naţionale.

b)în cazul în care recuperarea se dovedeşte imposibilă din cauza insolvenţei, înregistrată şi recunoscută prin dreptul intern, a debitorului sau a persoanelor juridic responsabile pentru neregulă.
În cazul în care decizia menţionată la primul paragraf al prezentului alineat este luată înainte ca suma restantă să facă obiectul normelor menţionate la alineatul (2), consecinţa financiară a nerecuperării este suportată de la bugetul Uniunii.
(4)Statele membre introduc în conturile anuale trimise Comisiei în temeiul articolului 102 alineatul (1) litera (c) punctul (iv) sumele ce vor fi suportate de statele membre în temeiul alineatului (2) din prezentul articol. Comisia controlează dacă s-a făcut acest lucru şi efectuează orice ajustare necesară ca urmare a adoptării actului de punere în aplicare menţionat la articolul 51.
(5)Cu condiţia respectării procedurii stabilite la articolul 52 alineatul (3), Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care să excludă de la finanţarea din partea Uniunii sumele imputate bugetului Uniunii, în următoarele cazuri:
a)dacă statul membru nu a respectat termenele menţionate la alineatul (1);
b)dacă consideră că decizia de a nu continua procedurile de recuperare luată de un stat membru în temeiul alineatului (3) nu este justificată;
c)dacă consideră că neregula sau nerecuperarea este rezultatul unei nereguli sau neglijenţe imputabile autorităţilor administrative sau altui organism oficial al statului membru.
Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menţionată la articolul 116 alineatul (2).