Art. 85. - Art. 85: Schimbul de informaţii şi documente - Regulamentul 1305/17-dec-2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2022
Art. 85: Schimbul de informaţii şi documente
(1)Comisia instituie, în colaborare cu statele membre, un sistem de informare care permite schimbul securizat de date de interes comun între Comisie şi fiecare stat membru. Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care stabileşte norme privind funcţionarea sistemului respectiv. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 84.
(2)Comisia se asigură că există un sistem electronic adecvat şi securizat în care informaţiile esenţiale şi pentru raportarea cu privire la monitorizare şi evaluare pot fi înregistrate, stocate şi gestionate.