Art. 39c. - Art. 39 c : Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de impactul invadării Ucrainei de către Rusia - Regulamentul 1305/17-dec-2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2022
Art. 39c: Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de impactul invadării Ucrainei de către Rusia
(1)Sprijinul acordat în cadrul acestei măsuri oferă asistenţă de urgenţă fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de invadarea Ucrainei de către Rusia, cu scopul de a asigura continuitatea activităţii acestora, sub rezerva condiţiilor prevăzute în prezentul articol.
(2)Se acordă sprijin fermierilor şi IMM-urilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul prelucrării, comercializării sau dezvoltării produselor agricole prevăzute în anexa I la TFUE sau a bumbacului, cu excepţia produselor pescăreşti. Rezultatul procesului de producţie poate fi un produs care nu face obiectul anexei respective.
(3)Statele membre direcţionează sprijinul către beneficiarii cei mai afectaţi de impactul invadării Ucrainei de către Rusia prin stabilirea, pe baza dovezilor disponibile, a condiţiilor de eligibilitate şi, atunci când statele membre în cauză consideră adecvat, a unor criterii de selecţie, care trebuie să fie obiective şi nediscriminatorii. Sprijinul acordat de statele membre contribuie la securitatea alimentară sau vizează corectarea dezechilibrelor pieţei şi sprijină fermierii sau IMM-urile care se angajează în una sau mai multe dintre următoarele activităţi care urmăresc aceste obiective:
a)economia circulară;
b)gestionarea nutrienţilor;
c)utilizarea eficientă a resurselor;
d)metodele de producţie favorabile mediului şi climei.
(4)Sprijinul ia forma unei sume forfetare care urmează să fie plătită până la 15 octombrie 2023, pe baza cererilor de sprijin aprobate de autoritatea competentă până la 31 martie 2023. Rambursarea ulterioară de către Comisie se efectuează în conformitate cu creditele bugetare şi sub rezerva finanţării disponibile. Nivelul plăţilor poate fi diferenţiat pe categorii de beneficiari, în conformitate cu criterii obiective şi nediscriminatorii.
(5)Cuantumul maxim al sprijinului nu depăşeşte 15 000 EUR per fermier şi 100 000 EUR per IMM.
(6)Atunci când acordă sprijin în temeiul prezentului articol, statele membre iau în considerare sprijinul acordat prin alte instrumente de sprijin naţionale sau ale Uniunii sau scheme private pentru a răspunde impactului invadării Ucrainei de către Rusia.