Art. 39. - Art. 39: Instrumentul de stabilizare a veniturilor pentru fermierii din toate sectoarele - Regulamentul 1305/17-dec-2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2022
Art. 39: Instrumentul de stabilizare a veniturilor pentru fermierii din toate sectoarele
(1)Sprijinul prevăzut la articolul 36 alineatul (1) litera (c) se acordă numai în cazul în care scăderea venitului depăşeşte 30 % din venitul mediu anual al unui fermier în perioada de trei ani imediat anterioară sau într-o perioadă medie de trei ani bazată pe perioada imediat anterioară de cinci ani, excluzând valorile minime şi maxime. În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (c), venitul se referă la suma veniturilor obţinute de fermier de pe piaţă, inclusiv orice formă de sprijin public, din care se scad costurile de producţie. Plăţile acordate fermierilor de fondul mutual compensează mai puţin de 70 % din venitul pierdut în anul în care producătorul dobândeşte dreptul de a primi această asistenţă. Pentru a calcula pierderea anuală a venitului unui fermier, se pot utiliza indici. Statele membre pot decide să reducă acest procent de 30 %, însă nu sub 20 %.

(2)Pentru a fi eligibil pentru sprijin, fondul mutual în cauză trebuie:
a)să fie acreditat de autoritatea competentă în conformitate cu legislaţia naţională;
b)să urmeze o politică transparentă în ceea ce priveşte plăţile vărsate în fond şi sumele retrase din acesta;
c)să prevadă norme clare privind atribuirea responsabilităţilor legate de eventualele datorii realizate.
(3)Statele membre definesc normele privind constituirea şi gestionarea fondurilor mutuale, în special normele privind acordarea plăţilor compensatorii către fermieri în caz de criză şi cele privind administrarea şi monitorizarea respectării normelor respective. Statele membre se asigură că sistemul de alocare a fondurilor prevede penalizări în caz de neglijenţă din partea fermierului.
(4)Contribuţiile financiare menţionate la articolul 36 alineatul (1) litera (c) pot viza exclusiv:
a)costurile administrative aferente creării fondului mutual, repartizate pe o perioadă de maximum trei ani, în mod degresiv;
b)cuantumurile plătite de fondul mutual sub formă de compensaţii financiare pentru fermieri. În plus, contribuţia financiară poate fi legată de dobânzile percepute pentru împrumuturile comerciale contractate de fondul mutual cu scopul de a plăti fermierilor compensaţia financiară în caz de criză;
c)suplimentarea cuantumului plăţilor anuale în fond;
d)capitalul subscris iniţial al fondului mutual.

(5)Sprijinul este limitat la rata maximă prevăzută în anexa II. Sprijinul prevăzut la alineatul (4) litera (b) ia în considerare orice sprijin furnizat deja în temeiul alineatului (4) literele (c) şi (d).