Art. 25. - Art. 25: Investiţii în ameliorarea rezilienţei şi a valorii ecologice a ecosistemelor forestiere - Regulamentul 1305/17-dec-2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2022
Art. 25: Investiţii în ameliorarea rezilienţei şi a valorii ecologice a ecosistemelor forestiere
(1)Sprijinul prevăzut la articolul 21 alineatul (1) litera (d) se acordă persoanelor fizice, deţinătorilor privaţi şi publici de păduri şi altor organisme publice şi de drept privat şi asociaţiilor acestora.
(2)Investiţiile vizează îndeplinirea angajamentelor în scopul protecţiei mediului, pentru furnizarea de servicii ecosistemice şi/sau pentru îmbunătăţirea utilităţii publice a pădurilor sau a suprafeţelor împădurite din zona în cauză sau ameliorarea potenţialului ecosistemelor de atenuare a schimbărilor climatice, fără a exclude beneficiile economice pe termen lung.