Art. 21. - Art. 21: Investiţii în dezvoltarea zonelor forestiere şi ameliorarea viabilităţii pădurilor - Regulamentul 1305/17-dec-2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2022
Art. 21: Investiţii în dezvoltarea zonelor forestiere şi ameliorarea viabilităţii pădurilor
(1)În cadrul acestei măsuri se acordă sprijin pentru:
a)împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite;
b)înfiinţarea de sisteme agroforestiere;
c)prevenirea şi refacerea daunelor cauzate pădurilor de incendii, de dezastre naturale şi de evenimente catastrofale, inclusiv de invaziile de dăunători, de izbucnirea unor boli şi de ameninţările legate de climă;
d)investiţii în ameliorarea rezilienţei şi a valorii ecologice, precum şi a potenţialului de atenuare a ecosistemelor forestiere;
e)investiţii în tehnologii forestiere şi în prelucrarea, în mobilizarea şi în comercializarea produselor forestiere.
(2)Limitările dreptului de proprietate asupra pădurilor prevăzute la articolele 22-26 nu se aplică pădurilor tropicale sau subtropicale şi nici suprafeţelor împădurite de pe teritoriul insulelor Azore, Madeira şi Canare, al insulelor mici din Marea Egee, în înţelesul Regulamentului (UE) nr. 229/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (1), şi al regiunilor ultraperiferice franceze.
(1)Regulamentul (UE) nr. 229/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 martie 2013 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea insulelor mici din Marea Egee şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1405/2006 al Consiliului (JO L 78, 20.3.2013, p. 41).

În cazul exploataţiilor care depăşesc anumite dimensiuni, care urmează să fie stabilite de statele membre în program, sprijinul este condiţionat de prezentarea informaţiilor relevante dintr-un plan de gestionare a pădurilor sau a unui instrument echivalent în concordanţă cu gestionarea durabilă a pădurilor, astfel cum a fost definită de Conferinţa ministerială din 1993 privind protecţia pădurilor în Europa.