Art. 2. - Art. 2: Definiţii - Regulamentul 1305/17-dec-2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2022
Art. 2: Definiţii
(1)În sensul prezentului regulament, se aplică definiţiile termenilor "program", "operaţiune", "beneficiar", "strategie de dezvoltare locală gestionată de comunitate", "cheltuieli publice", "IMM-uri", "operaţiune finalizată" şi "instrumente financiare", astfel cum sunt prevăzute sau menţionate la articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, precum şi ale termenilor "regiuni mai puţin dezvoltate" şi "regiuni de tranziţie" astfel cum sunt prevăzute la articolul 90 alineatul (2) literele (a) şi (b) din respectivul regulament.
În plus, se aplică următoarele definiţii:
a)"programare" înseamnă procesul de organizare, luare a deciziilor şi alocare a resurselor financiare în mai multe etape, cu implicarea partenerilor, care vizează implementarea, pe o bază multianuală, a acţiunii comune a Uniunii şi a statelor membre pentru realizarea priorităţilor Uniunii în materie de dezvoltare rurală.
b)"regiune" înseamnă o unitate teritorială corespunzătoare nivelului 1 sau 2 din Nomenclatorul unităţilor teritoriale de statistică (nivelurile NUTS 1 şi 2) în înţelesul Regulamentului (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului (4);
(4)Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 mai 2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităţilor teritoriale de statistică (NUTS) (JO L 154, 21.6.2003, p. 1).
c)"măsură" înseamnă un set de operaţiuni care contribuie la realizarea uneia sau mai multora dintre priorităţile Uniunii în materie de dezvoltare rurală;
d)"rata sprijinului" înseamnă rata contribuţiei publice la o operaţiune;
e)"cost tranzacţional" înseamnă un cost suplimentar aferent îndeplinirii unui angajament, dar care nu este imputabil direct aplicării acestuia sau nu este inclus în costurile sau în pierderile de venit care sunt compensate în mod direct şi care poate fi calculat pe baza unor costuri standard;
f)"suprafaţă agricolă" înseamnă orice suprafaţă de teren arabil, de păşune permanentă şi de fâneaţă permanentă sau cultivată cu culturi permanente, astfel cum este definită la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013;
g)"pierderi economice" înseamnă orice costuri suplimentare suportate de un fermier drept rezultat al unor măsuri excepţionale întreprinse de acesta cu scopul reducerii aprovizionării pieţei în cauză sau orice pierdere substanţială a producţiei;
h)"fenomen climatic nefavorabil" înseamnă condiţii meteorologice, cum sunt gerul, furtunile şi grindina, gheaţa, ploile torenţiale sau secetele grave, care pot fi asimilate unui dezastru natural;
i)"boli ale animalelor" înseamnă boli care figurează pe lista bolilor animalelor stabilită de Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor sau în anexa la Decizia 2009/470/CE a Consiliului (1);
(1)Decizia 2009/470/CE a Consiliului din 25 mai 2009 privind anumite cheltuieli în domeniul veterinar (JO L 155, 18.6.2009, p. 30).
j)"incident de mediu" înseamnă apariţia unui caz specific de poluare, de contaminare sau de degradare în ceea ce priveşte calitatea mediului, care este legată de un eveniment specific şi limitată din punct de vedere geografic; cu toate acestea, nu acoperă riscurile generale de mediu care nu sunt legate de un eveniment specific precum schimbările climatice sau poluarea atmosferică;
k)"dezastru natural" înseamnă un eveniment natural de natură biotică sau abiotică ce generează perturbări importante ale sistemelor de producţie agricolă sau ale structurilor forestiere, cauzând în cele din urmă importante daune economice sectoarelor agricol sau silvic;
l)"eveniment catastrofal" înseamnă un eveniment neprevăzut de natură biotică sau abiotică, provocat de acţiunea oamenilor, care generează perturbări importante ale sistemelor de producţie agricolă sau ale structurilor forestiere, cauzând în cele din urmă importante daune economice sectoarelor agricol sau silvic;
m)"lanţ scurt de aprovizionare" înseamnă un lanţ de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici angajaţi în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică locală, precum şi relaţii geografice şi sociale strânse între producători, procesatori şi consumatori;
n)«tânăr fermier» înseamnă o persoană cu vârsta de până la 40 de ani la momentul depunerii cererii, care deţine competenţele şi calificările profesionale adecvate şi care se stabileşte pentru prima dată într-o exploataţie agricolă ca şef al respectivei exploataţii; stabilirea se poate face individual sau în comun cu alţi fermieri, indiferent de forma sa juridică;

o)"obiective tematice" înseamnă obiectivele tematice definite la articolul 9 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013;
p)"Cadrul strategic comun" ("CSC") înseamnă cadrul strategic comun menţionat la articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013;
q)"cluster" înseamnă o grupare de întreprinderi independente, inclusiv întreprinderi nou-înfiinţate, întreprinderi mici, mijlocii şi mari, precum şi organisme consultative şi/sau organizaţii de cercetare - menită să stimuleze activitatea economică/inovatoare prin promovarea interacţiunilor intensive, a utilizării în comun a facilităţilor şi a schimbului de cunoştinţe şi expertiză precum şi a contribuţiei în mod eficace la transferul de cunoştinţe, la interconectare şi la diseminarea informaţiilor în rândul întreprinderilor din cluster;
r)"pădure" înseamnă un teren care se întinde pe mai mult de 0,5 hectare, cu copaci mai înalţi de 5 metri şi cu un coronament de peste 10 % sau cu copaci care pot atinge aceste praguri in situ; se exclud terenurile dedicate în principal unei întrebuinţări agricole sau urbane, sub rezerva alineatului (2).
s)«data stabilirii» înseamnă data la care solicitantul efectuează sau finalizează o acţiune sau acţiuni în ceea ce priveşte stabilirea menţionată la litera (n).

(2)Un stat membru sau o regiune poate opta pentru aplicarea unei definiţii pentru pădure, alta decât cea de la alineatul (1) litera (r), bazată pe dreptul naţional sau pe sistemul naţional de inventariere existent. Statele membre sau regiunile furnizează această definiţie în cadrul programului de dezvoltare rurală.
(3)Pentru a asigura o abordare coerentă în tratamentul beneficiarilor şi pentru a ţine seama de necesitatea unei perioade de adaptare, în ceea ce priveşte definiţia tânărului fermier prevăzută la alineatul (1) litera (n), Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 83 în ceea ce priveşte condiţiile în care o persoană juridică poate fi considerată "tânăr fermier" şi stabilirea unei perioade de graţie pentru dobândirea competenţelor profesionale.