Art. 76. - Art. 76: Angajamentele bugetare - Regulamentul 1303/17-dec-2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 1 Martie 2024
Art. 76: Angajamentele bugetare
Angajamentele bugetare ale Uniunii pentru fiecare program sunt realizate în tranşe anuale pentru fiecare fond pe parcursul perioadei cuprinse între 1 ianuarie 2014 şi 31 decembrie 2020. Angajamentele bugetare care corespund rezervei de performanţă pentru fiecare program se realizează separat, din restul fondurilor alocate programului.
Decizia Comisiei de adoptare a unui program constituie o decizie de finanţare în sensul articolul 110 alineatul (1) din Regulamentul financiar şi, odată notificată către statul membru respectiv, constituie un angajament juridic în sensul regulamentului menţionat.

Pentru fiecare program, angajamentele bugetare pentru prima rată urmează adoptării programului de către Comisie.
Angajamentele bugetare pentru ratele ulterioare vor fi realizate de Comisie înaintea datei de 1 mai a fiecărui an, pe baza deciziei menţionate la al doilea paragraf, din prezentul articol cu excepţia cazurilor în care se aplică articolul 16 din Regulamentul financiar.
În urma aplicării cadrului de performanţă în conformitate cu articolul 22, în cazul priorităţilor care nu şi-au îndeplinit obiectivele de etapă, Comisia dezangajează, după caz, creditele corespunzătoare angajate în cadrul programelor în cauză ca parte a rezervei de performanţă şi le pun la dispoziţie, din nou, pentru programele ale căror fonduri au fost majorate ca urmare a unei modificări aprobate de Comisie în conformitate cu articolul 22 alineatul (5).