Art. 69. - Art. 69: Norme specifice de eligibilitate pentru granturi şi pentru asistenţa rambursabilă - Regulamentul 1303/17-dec-2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 1 Martie 2024
Art. 69: Norme specifice de eligibilitate pentru granturi şi pentru asistenţa rambursabilă
(1)Contribuţiile în natură sub forma prestării de lucrări, furnizării de bunuri, servicii, terenuri şi imobile pentru care nu au fost efectuate plăţi în numerar justificate de facturi sau documente cu valoare justificativă echivalentă pot constitui cheltuieli eligibile cu condiţia ca astfel să prevadă normele de eligibilitate ale fondurilor ESI şi ale programului şi să fie îndeplinite următoarele criterii:
a)contribuţia publică destinată unei operaţiuni care include contribuţii în natură nu depăşeşte valoarea totală a cheltuielilor eligibile, cu excepţia contribuţiilor în natură, la încheierea operaţiunii;
b)valoarea atribuită contribuţiilor în natură nu depăşeşte costurile în general acceptate pe piaţa în cauză;
c)valoarea şi aplicarea contribuţiei poate face obiectul unei evaluări şi al unei verificări independente;
d)în cazul furnizării de terenuri sau imobile, se poate face o plată în numerar în vederea unui contract de închiriere la o valoare nominală pe an care să nu depăşească o unitate monetară a statului membru respectiv;
e)în cazul contribuţiilor în natură sub formă de muncă neremunerată, valoarea muncii este determinată luând în considerare timpul consacrat verificat şi rata remuneraţiei pentru o muncă echivalentă.
Valoarea terenului sau a bunului imobiliar menţionate la prezentul alineat primul paragraf litera (d) se certifică de un expert independent calificat sau de un organism oficial autorizat în mod corespunzător şi nu depăşeşte limita prevăzută la alineatul (3) litera (b).
(2)Costurile de amortizare pot fi considerate eligibile dacă următoarele condiţii sunt îndeplinite:
a)normele de eligibilitate ale programului permit acest lucru;
b)valoarea cheltuielilor este dovedită corespunzător prin documente justificative cu valoare probatorie echivalentă facturilor în cazul rambursării sub forma menţionată la articolul 67 alineatul (1) primul paragraf litera (a);
c)costurile se raportează exclusiv la perioada de sprijin pentru operaţiune;
d)granturile publice nu au contribuit la achiziţionarea activelor amortizate.
(3)Următoarele costuri nu sunt eligibile pentru o contribuţie din partea fondurilor ESI şi din suma de sprijin transferată de la Fondul de coeziune la MIE astfel cum se prevede la articolul 92 alineatul (6):
a)dobânzi debitoare, cu excepţia celor referitoare la granturi acordate sub forma unei subvenţii pentru dobândă sau a unei subvenţii pentru comisioanele de garantare;
b)achiziţionarea de terenuri neconstruite şi de terenuri construite cu o sumă mai mare de 10 % din cheltuielile totale eligibile ale operaţiunii în cauză. În cazul siturilor abandonate şi al siturilor utilizate anterior pentru activităţi industriale care conţin clădiri, această limită se majorează la 15 %. În cazuri excepţionale şi justificate corespunzător, această limită poate fi majorată peste procentajele respective indicate mai sus pentru operaţiunile privind protecţia mediului;
c)taxa pe valoarea adăugată, cu excepţia cazului în care aceasta nu se poate recupera în temeiul legislaţiei naţionale privind TVA-ul.