Art. 49. - Art. 49: Funcţiile comitetului de monitorizare - Regulamentul 1303/17-dec-2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 1 Martie 2024
Art. 49: Funcţiile comitetului de monitorizare
(1)Comitetul de monitorizare se reuneşte cel puţin o dată pe an şi examinează implementarea programului şi progresele înregistrate în îndeplinirea obiectivelor acestuia. În acest scop, comitetul ia în considerare datele financiare, indicatorii comuni şi specifici fiecărui program, inclusiv modificările valorice cu privire la indicatorii de rezultat şi progresele în vederea atingerii valorilor-ţintă cuantificate şi a obiectivelor de etapă definite în cadrul de performanţă menţionat la articolul 21 alineatul (1) şi, dacă este cazul, rezultatele analizelor calitative.
(2)Comitetul de monitorizare examinează toate aspectele care afectează evoluţia programului, inclusiv concluziile examinării performanţelor.
(3)Comitetul de monitorizare este consultat şi, dacă consideră că este cazul, emite un aviz cu privire la orice modificare a programului propusă de autoritatea de management.
(4)Comitetul de monitorizare poate adresa observaţii autorităţii de management în ceea ce priveşte implementarea şi evaluarea programului, incluzând acţiuni legate de reducerea sarcinii administrative pentru beneficiari. Acesta poate, de asemenea, să facă observaţii cu privire la vizibilitatea sprijinului din partea fondurilor ESI şi la sensibilizarea în legătură cu rezultatele unui astfel de sprijin. El monitorizează acţiunile întreprinse ca urmare a observaţiilor sale.