Art. 28. - Art. 28: Dispoziţii specifice privind conţinutul programelor dedicate instrumentelor comune pentru garanţii neplafonate şi securitizare prin care se asigură o asistenţă de capital implementate de BEI - Regulamentul 1303/17-dec-2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 1 Martie 2024
Art. 28: Dispoziţii specifice privind conţinutul programelor dedicate instrumentelor comune pentru garanţii neplafonate şi securitizare prin care se asigură o asistenţă de capital implementate de BEI
(1)Prin derogare de la articolul 27, programele dedicate menţionate la articolul 39 alineatul (4) primul paragraf litera (b) includ:
a)elementele prevăzute la articolul 27 alineatul (1) primul paragraf şi la alineatele (2), (3) şi (4) din articolul respectiv în ceea ce priveşte principiile stabilite la articolul 5;
b)identificarea organismelor menţionate la articolele 125, 126 şi 127 din prezentul regulament şi la articolul 65 alineatul (2) din Regulamentul privind FEADR ca fiind relevante pentru fondul în cauză;
c)pentru fiecare condiţionalitate ex ante stabilită în conformitate cu articolul 19 şi cu anexa XI şi aplicabilă programului, o evaluare a îndeplinirii condiţionalităţii ex ante la data depunerii acordului de parteneriat şi a programului, iar în cazurile în care condiţionalitatea ex ante nu este îndeplinită, o descriere a acţiunilor prevăzute pentru îndeplinirea condiţionalităţii ex ante în cauză, indicând organismele responsabile şi un calendar pentru realizarea acestor acţiuni, în conformitate cu rezumatul prezentat în acordul de parteneriat.
(2)Prin derogare de la articolul 55, evaluarea ex ante menţionată la articolul 39 alineatul (4) primul paragraf litera (a) este considerată ca fiind evaluarea ex ante a respectivelor programe.
(3)În sensul programelor menţionate la articolul 39 alineatul (4) primul paragraf litera (b) din prezentul regulament, articolul 6 alineatul (2) şi articolul 59 alineatele (5) şi (6) din Regulamentul privind FEADR nu se aplică. Pe lângă elementele menţionate la alineatul (1) din prezentul articol, numai dispoziţiile prevăzute la articolul 8 alineatul (1) litera (c) punctul (i), litera (f), litera (h), litera (i) şi litera (m) punctele (i)-(iii) din Regulamentul privind FEADR se aplică în cazul programelor din cadrul FEADR.