Art. 27. - Art. 27: Conţinutul programelor - Regulamentul 1303/17-dec-2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 1 Martie 2024
Art. 27: Conţinutul programelor
(1)Fiecare program stabileşte o strategie pentru contribuţia programului la strategia Uniunii pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii în concordanţă cu prezentul regulament, normele specifice fondurilor şi cu conţinutul acordului de parteneriat.
Fiecare program include măsuri luate pentru a asigura implementarea eficace, eficientă şi coordonată a fondurilor ESI şi a acţiunilor în vederea reducerii sarcinii administrative a beneficiarilor.
(2)Fiecare program defineşte priorităţile stabilind obiective specifice, creditele bugetare aferente contribuţiei din partea fondurilor ESI şi cofinanţarea naţională corespunzătoare, inclusiv sumele aferente rezervei de performanţă, care poate fi publică sau privată, în conformitate cu normele specifice fondurilor.
(3)Atunci când statele membre şi regiunile participă la strategii macro-regionale sau la strategii aferente bazinelor maritime, programul relevant stabileşte contribuţia intervenţiilor planificate la aceste strategii, în funcţie de nevoile zonei acoperite de program astfel cum este identificat de statul membru.
(4)Fiecare prioritate stabileşte indicatori şi ţinte corespunzătoare, exprimaţi în termeni calitativi sau cantitativi, în conformitate cu normele specifice fondurilor, pentru a evalua progresul înregistrat în implementarea programului în vederea atingerii obiectivelor ca bază pentru monitorizarea, evaluarea şi examinarea performanţelor. Printre respectivii indicatori se numără:
a)indicatori financiari referitori la cheltuielile alocate;
b)indicatori de realizare referitori la operaţiunile care primesc contribuţii;
c)indicatori de rezultat referitori la prioritatea în cauză.
Pentru fiecare fond ESI, normele specifice fondurilor stabilesc indicatori comuni şi pot formula prevederi în legătură cu indicatori specifici fiecărui program.
(5)Fiecare program, cu excepţia celor care acoperă numai asistenţa tehnică, include o descriere a acţiunilor de întreprins, în conformitate cu normele specifice fondurilor, luând în considerare principiile enunţate la articolele 5, 7 şi 8.
(6)Fiecare program, cu excepţia celor în cazul cărora asistenţa tehnică este efectuată în cadrul unui program specific, stabileşte suma orientativă a contribuţiei care se va utiliza pentru obiectivele în materie de schimbări climatice, pe baza metodologiei menţionate la articolul 8.
(7)Statele membre elaborează proiectul de program în conformitate cu normele specifice fondurilor.