Art. 136. - Art. 136: Dezangajarea - Regulamentul 1303/17-dec-2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 1 Martie 2024
Art. 136: Dezangajarea
(1)Comisia dezangajează orice parte din suma aferentă unui program operaţional, care nu a fost utilizată pentru prefinanţarea iniţială şi anuală şi pentru plăţi intermediare până la data de 31 decembrie a celui de al treilea exerciţiu financiar care urmează anului angajamentului bugetar în cadrul programului operaţional sau pentru care nicio cerere de plată redactată în conformitate cu articolul 131 nu s-a transmis în conformitate cu articolul 135.
(2)Partea de angajamente rămase deschise la 31 decembrie 2023 se dezangajează în cazul în care Comisia nu a primit niciunul dintre documentele prevăzute la articolul 141 alineatul (1) până la termenul-limită stabilit la articolul 141 alineatul (1).