Art. 131. - Art. 131: Cererile de plată - Regulamentul 1303/17-dec-2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 1 Martie 2024
Art. 131: Cererile de plată
(1)Cererile de plată includ, pentru fiecare prioritate:
a)cuantumul total al cheltuielilor eligibile suportate de beneficiari şi plătite în cadrul implementării operaţiunilor, astfel cum este înscris în sistemul contabil al autorităţii de certificare;
b)cuantumul total al cheltuielilor publice suportate în cadrul implementării operaţiunilor, astfel cum este înscris în sistemul contabil al autorităţii de certificare.
În ceea ce priveşte cuantumurile care trebuie incluse în cererile de plată pentru forma de sprijin menţionată la articolul 67 alineatul (1) primul paragraf litera (e), cererile de plată includ elementele prevăzute în actele delegate adoptate în conformitate cu articolul 67 alineatul (5a) şi utilizează modelul pentru cererile de plată prevăzut în actele de punere în aplicare adoptate în conformitate cu alineatul (6) de la prezentul articol.
(2)Cheltuielile eligibile incluse într-o cerere de plată sunt susţinute prin facturi achitate sau documente contabile cu valoare justificativă echivalentă, cu excepţia formelor de sprijin menţionate la articolul 67 alineatul (1) primul paragraf literele (b)-(e), la articolele 68, 68a, 68b şi 68c, la articolul 69 alineatul (1) şi la articolul 109 din prezentul regulament, precum şi la articolul 14 din Regulamentul privind FSE. În cazul acestor forme de sprijin, cuantumurile incluse într-o cerere de plată sunt costurile calculate pe baza aplicabilă.

(3)În cazul ajutorului de stat, contribuţia publică aferentă cheltuielilor incluse într-o cerere de plată va fi fost achitată beneficiarilor de către organismul care acordă ajutorul sau, în cazul în care statele membre au decis că beneficiarul este organismul care acordă ajutorul în temeiul articolului 2 punctul 10 litera (a), achitată de către beneficiar organismului care primeşte ajutorul.
(4)Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, în cazul ajutorului de stat, cererea de plată poate include avansuri achitate beneficiarului de către organismul care acordă ajutorul sau, în cazul în care statele membre au decis că beneficiarul este organismul care acordă ajutorul în temeiul articolului 2 punctul 10 litera (a), achitate de către beneficiar organismului care primeşte ajutorul, în următoarele condiţii cumulative:
a)avansurile respective să facă obiectul unei garanţii oferite de o bancă sau de altă instituţie financiară stabilită în statul membru sau să fie acoperite de o facilitate oferită ca garanţie de o entitate publică sau de statul membru;
b)avansurile respective să nu depăşească 40 % din cuantumul total al ajutorului care trebuie acordat unui beneficiar pentru o anumită operaţiune sau, în cazul în care statele membre au decis că beneficiarul este organismul care acordă ajutorul în temeiul articolului 2 punctul 10 litera (a), din cuantumul total al ajutorului care trebuie acordat organismului care primeşte ajutorul ca parte a unei anumite operaţiuni;
c)avansurile respective să fie acoperite de cheltuielile achitate de beneficiar sau, în cazul în care statele membre au decis că beneficiarul este organismul care acordă ajutorul în temeiul articolului 2 punctul 10 litera (a), de cheltuielile achitate de organismul care primeşte ajutorul în procesul de punere în practică a operaţiunii şi sprijinite prin facturi achitate sau documente contabile cu valoare justificativă echivalentă în termen de trei ani din anul plăţii avansului sau la 31 decembrie 2023, oricare dintre aceste date este mai devreme.
Atunci când condiţiile stabilite la primul paragraf litera (c) nu sunt îndeplinite, următoarea cerere de plată se corectează în consecinţă.
(5)Fiecare cerere de plată care include avansuri de tipul celor menţionate la alineatul (4) de la prezentul articol prezintă separat:
a)cuantumul total achitat din programul operaţional sub formă de avans;
b)cuantumul care, în termen de trei ani de la plata avansului, în conformitate cu alineatul (4) primul paragraf litera (c), a fost acoperit prin cheltuielile achitate de beneficiar sau, în cazul în care statele membre au decis că beneficiarul este organismul care acordă ajutorul în temeiul articolului 2 punctul 10 litera (a), de organismul care primeşte ajutorul; şi
c)cuantumul care nu a fost acoperit prin cheltuielile achitate de beneficiar sau, în cazul în care statele membre au decis că beneficiarul este organismul care acordă ajutorul în temeiul articolului 2 punctul 10 litera (a), de organismul care primeşte ajutorul şi pentru care nu s-a încheiat încă intervalul de trei ani.
(6)Pentru a stabili condiţii uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului articol, Comisia adoptă acte de punere în aplicare de stabilire a modelului pentru cererile de plată. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 150 alineatul (3).