Capitolul i - DISPOZIŢII GENERALE - Regulamentul 1277/27-iul-2005 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind precursorii drogurilor şi a Regulamentului (CE) nr. 111/2005 al Consiliului de stabilire a normelor de monitorizare a comerţului între Comunitate şi ţările terţe cu precursori ai drogurilor

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 28 Martie 2011
CAPITOLUL I:DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1
Prezentul regulament stabileşte normele de aplicare a Regulamentelor (CE) nr. 273/2004 şi (CE) nr. 111/2005 în ceea ce priveşte persoana responsabilă, autorizarea şi înregistrarea comercianţilor, furnizarea informaţiilor, notificările anterioare exportului şi autorizaţiile de export şi import în domeniul precursorilor drogurilor.
Art. 2
În sensul prezentului regulament, în plus faţă de definiţiile prevăzute de Regulamentele (CE) nr. 273/2004 şi (CE) nr. 111/2005, "sedii comerciale" înseamnă clădirea (clădirile) şi terenul pe care un comerciant le ocupă în aceeaşi zonă.