Capitolul iv - DISPOZIŢII INSTITUŢIONALE - Regulamentul 1257/17-dec-2012 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul creării unei protecţii unitare prin brevet

Acte UE

Jurnalul Oficial 361L

În vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2012
CAPITOLUL IV:DISPOZIŢII INSTITUŢIONALE
Art. 9: Sarcinile administrative în cadrul Organizaţiei Europene de Brevete
(1)Statele membre participante conferă OEB, în sensul articolului 143 din CBE, următoarele sarcini care vor fi efectuate în conformitate cu normele interne ale OEB:
a)să administreze cererile de efect unitar depuse de titularii brevetelor europene;
b)să includă Registrul pentru protecţie unitară prin brevet în Registrul european de brevete şi să administreze Registrul pentru protecţie unitară prin brevet;
c)să primească şi să înregistreze declaraţiile privind acordarea de licenţe menţionate la articolul 8, retragerea lor şi angajamentele în ceea ce priveşte acordarea de licenţe asumate de titularul brevetului european cu efect unitar în cadrul organismelor internaţionale de standardizare;
d)să publice traducerile prevăzute la articolul 6 din Regulamentul (UE) nr. 1260/2012 în perioada de tranziţie menţionată la articolul respectiv;
e)să colecteze şi să administreze taxele de menţinere în vigoare pentru brevetele europene cu efect unitar, în ceea ce priveşte anii următori celui în care se publică în Buletinul european de brevete menţiunea privind acordarea brevetului; să colecteze şi să administreze taxele suplimentare în caz de plată întârziată a taxelor de menţinere în vigoare, atunci când această plată întârziată are loc în termen de şase luni de la data scadenţei, precum şi să distribuie o parte din taxele de menţinere în vigoare colectate către statele membre participante;
f)să administreze un sistem de compensare pentru rambursarea costurilor de traducere menţionate la articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 1260/2012;
g)să se asigure că o cerere de efect unitar din partea titularului unui brevet european este depusă în limba de procedură, în sensul articolului 14 alineatul (3) din cadrul CBE, în termen de cel mult o lună de la publicarea menţiunii de acordare a brevetului în Buletinul european de brevete; şi
h)să se asigure că efectul unitar se indică în Registrul pentru protecţie unitară prin brevet, în cazul în care a fost depusă o cerere de efect unitar şi, în perioada de tranziţie prevăzută la articolul 6 din Regulamentul (UE) nr. 1260/2012, a fost prezentată împreună cu traducerile menţionate la articolul respectiv, iar OEB este informat cu privire la toate limitările, licenţele, transferurile sau revocările brevetelor europene cu efect unitar.
(2)Statele membre participante asigură respectarea prezentului regulament în îndeplinirea obligaţiilor lor internaţionale asumate prin CBE şi cooperează în acest scop. În calitate de state contractante la CBE, statele membre participante asigură guvernanţa şi supravegherea activităţilor legate de sarcinile menţionate la alineatul (1) din prezentul articol şi asigură stabilirea nivelului taxelor de menţinere în vigoare în conformitate cu articolul 12 din prezentul regulament şi stabilirea cotelor de distribuire a taxelor de menţinere în vigoare în conformitate cu articolul 13 din prezentul regulament.
În acest scop, ele instituie un comitet restrâns al consiliului de administraţie al Organizaţiei Europene de Brevete (denumit în continuare "comitetul restrâns") în sensul articolului 145 din CBE.
În componenţa comitetului restrâns intră reprezentanţi ai statelor participante şi un reprezentant al Comisiei ca observator, precum şi supleanţii acestora care îi vor reprezenta în absenţă. Membrii comitetului restrâns pot fi sprijiniţi de consilieri sau experţi.
Comitetul restrâns adoptă hotărârile sale ţinând seama în mod corespunzător de poziţia Comisiei şi în acord cu reglementările prevăzute la articolul 35 alineatul (2) din CBE.
(3)Statele membre participante asigură protecţie juridică eficientă în faţa unei instanţe competente a unuia sau mai multor state membre participante împotriva deciziilor luate de OEB în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alineatul (1).