Capitolul iii - UN BREVET EUROPEAN CU EFECT UNITAR CA OBIECT DE PROPRIETATE - Regulamentul 1257/17-dec-2012 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul creării unei protecţii unitare prin brevet
Acte UE
Jurnalul Oficial 361L
În vigoare Versiune de la: 31 Decembrie 2012
CAPITOLUL III:UN BREVET EUROPEAN CU EFECT UNITAR CA OBIECT DE PROPRIETATE
Art. 7: Tratarea unui brevet european cu efect unitar ca brevet naţional
(1)Un brevet european cu efect unitar ca obiect de proprietate se consideră, în totalitatea sa şi în toate statele membre participante în care brevetul respectiv are efect unitar, drept brevet naţional acordat de statul membru participant şi în care, conform Registrului european de brevete:
a)solicitantul îşi are reşedinţa sau locul principal de desfăşurare a activităţii la data depunerii cererii de brevet european; sau
b)în cazul în care litera (a) nu se aplică, solicitantul are un punct de lucru la data depunerii cererii de brevet european.
(2)În cazul în care două sau mai multe persoane sunt înscrise în Registrul european de brevete în calitate de co-solicitanţi, alineatul (1) litera (a) se aplică primului co-solicitant menţionat. În cazul în care acest lucru nu este posibil, alineatul (1) litera (a) se aplică următorului co-solicitant în ordinea menţionării. În cazul în care alineatul (1) litera (a) nu se aplică niciunuia dintre co-solicitanţi, alineatul (1) litera (b) se aplică în mod corespunzător.
(3)În cazul în care niciunul dintre solicitanţi nu are reşedinţa, locul principal de desfăşurare a activităţii sau un punct de lucru într-un stat membru participant în care brevetul respectiv are efect unitar în sensul alineatului (1) sau (2), brevetul european cu efect unitar ca obiect de proprietate se consideră, în totalitatea sa şi în toate statele membre participante, drept brevet naţional al statului în care se află sediul Organizaţiei Europene de Brevete în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din CBE.
(4)Dobândirea unui drept nu trebuie să depindă de nicio înscriere într-un registru naţional de brevete.
Art. 8: Drepturi ce fac obiectul licenţei
(1)Titularul unui brevet european cu efect unitar poate depune o declaraţie la OEB prin care să ateste că este pregătit să permită oricărei persoane să utilizeze invenţia în calitate de deţinător al unei licenţe în schimbul unei contribuţii adecvate.
(2)O licenţă obţinută în temeiul prezentului regulament este tratată drept licenţă contractuală.