Art. 18. - Art. 18: Intrare în vigoare şi aplicare - Regulamentul 1257/17-dec-2012 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul creării unei protecţii unitare prin brevet
Acte UE
Jurnalul Oficial 361L
În vigoare Versiune de la: 31 Decembrie 2012
Art. 18: Intrare în vigoare şi aplicare
(1)Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(2)Prezentul regulament se aplică de la 1 ianuarie 2014 sau de la data intrării în vigoare a Acordului privind instanţa unică pentru brevete (denumit în continuare "acordul"), oricare este data mai îndepărtată.
Prin derogare de la articolul 3 alineatele (1) şi (2) şi articolul 4 alineatul (1), un brevet european pentru care efectul unitar este înregistrat în Registrul pentru protecţia unitară prin brevet are efect unitar în acele state membre participante în care instanţa unică pentru brevete are competenţă exclusivă în ceea ce priveşte brevetele europene cu efect unitar la data înregistrării.
(3)Fiecare stat membru participant notifică Comisia cu privire la ratificarea acordului la momentul depunerii instrumentului său de ratificare. Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene data intrării în vigoare a acordului şi o listă a statelor membre care au ratificat acordul la data intrării în vigoare. Comisia actualizează apoi periodic lista statelor membre participante care au ratificat acordul şi publică lista astfel actualizată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(4)Statele membre participante se asigură că măsurile prevăzute la articolul 9 sunt în vigoare până la data aplicării prezentului regulament.
(5)Fiecare stat membru participant se asigură că măsurile menţionate la articolul 4 alineatul (2) sunt în vigoare până la data aplicării prezentului regulament sau, în cazul unui stat membru participant în care instanţa unică pentru brevete nu are competenţă exclusivă în ceea ce priveşte brevetele europene cu efect unitar la data aplicării prezentului regulament, până la data de la care instanţa unică pentru brevete are competenţă exclusivă în respectivul stat membru participant.
(6)Protecţia unitară prin brevet poate fi solicitată pentru orice brevet european acordat la sau după data aplicării prezentului regulament.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în statele membre participante în conformitate cu tratatele.