Art. 26. - Art. 26: Repopulare directă şi transplantare - Regulamentul 1241/20-iun-2019 privind conservarea resurselor piscicole şi protecţia ecosistemelor marine prin măsuri tehnice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1967/2006 şi (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului şi a Regulamentelor (UE) nr. 1380/2013, (UE) 2016/1139, (UE) 2018/973, (UE) 2019/472 şi (UE) 2019/1022 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 894/97, (CE) nr. 850/98, (CE) nr. 2549/2000, (CE) nr. 254/2002, (CE) nr. 812/2004 şi (CE) nr. 2187/2005 ale Consiliului”.

Acte UE

Jurnalul Oficial 198L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2026
Art. 26: Repopulare directă şi transplantare
(1)Măsurile tehnice prevăzute în prezentul regulament nu se aplică operaţiunilor de pescuit desfăşurate exclusiv în scopul repopulării directe sau al transplantării speciilor marine, cu condiţia ca aceste operaţiuni să fie efectuate cu permisiunea şi sub autoritatea statului membru sau a statelor membre care au un interes direct de gestionare.
(2)În cazul în care repopularea directă sau transplantarea se desfăşoară în apele altui stat membru sau ale altor state membre, Comisia şi toate statele membre în cauză sunt informate, cu cel puţin 20 de zile calendaristice înainte, asupra intenţiei de a desfăşura astfel de operaţiuni de pescuit.