Art. 21. - Art. 21: Măsuri de conservare a naturii - Regulamentul 1241/20-iun-2019 privind conservarea resurselor piscicole şi protecţia ecosistemelor marine prin măsuri tehnice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1967/2006 şi (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului şi a Regulamentelor (UE) nr. 1380/2013, (UE) 2016/1139, (UE) 2018/973, (UE) 2019/472 şi (UE) 2019/1022 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 894/97, (CE) nr. 850/98, (CE) nr. 2549/2000, (CE) nr. 254/2002, (CE) nr. 812/2004 şi (CE) nr. 2187/2005 ale Consiliului”.

Acte UE

Jurnalul Oficial 198L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2026
Art. 21: Măsuri de conservare a naturii
O recomandare comună prezentată în scopul adoptării măsurilor menţionate la articolul 15 alineatul (2), în legătură cu protejarea speciilor şi habitatelor sensibile, poate, în special:
(a)să elaboreze liste cu speciile şi habitatele sensibile cele mai expuse riscului ca urmare a activităţilor de pescuit în regiunea relevantă, pe baza celor mai bune avize ştiinţifice disponibile;
(b)să specifice utilizarea unor măsuri suplimentare sau alternative celor menţionate în anexa XIII pentru a reduce la minimum capturile accidentale din speciile menţionate la articolul 11;
(c)să ofere informaţii cu privire la eficacitatea măsurilor de atenuare existente şi a măsurilor de monitorizare;
(d)să stabilească măsuri de reducere la minimum a impactului uneltelor de pescuit asupra habitatelor sensibile;
(e)să stabilească restricţii privind exploatarea unor anumite unelte sau să introducă o interdicţie totală privind utilizarea anumitor unelte de pescuit într-o zonă în care astfel de unelte reprezintă o ameninţare pentru starea de conservare a speciilor din zona respectivă menţionate la articolele 10 şi 11 sau pentru alte habitate sensibile.