Art. 7. - Art. 7: Depunerea şi admisibilitatea ofertelor pentru achiziţie la preţ fix şi a ofertelor în cadrul unei licitaţii - Regulamentul 1240/18-mai-2016 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte intervenţia publică şi ajutorul pentru depozitarea privată

Acte UE

Jurnalul Oficial 206L

În vigoare
Versiune de la: 7 Februarie 2018
Art. 7: Depunerea şi admisibilitatea ofertelor pentru achiziţie la preţ fix şi a ofertelor în cadrul unei licitaţii
(1)O ofertă pentru achiziţie la preţ fix sau o ofertă în cadrul unei licitaţii este admisibilă dacă îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolul 2 şi, în cazul unei proceduri de licitaţie, în regulamentul de punere în aplicare de deschidere a procedurii de licitaţie menţionat la articolul 12. De asemenea, o ofertă pentru achiziţie la preţ fix sau o ofertă în cadrul unei licitaţii îndeplineşte următoarele condiţii:
a)include cel puţin următoarele informaţii:
1.(i) pentru orez, o indicare a tipului şi a soiului;
2.(ii) cu excepţia cărnii de vită, spaţiul în care este păstrat produsul la momentul ofertei pentru achiziţie la preţ fix sau al ofertei în cadrul licitaţiei;
3.iii) pentru cereale şi orez, spaţiul de depozitare pentru care se depune oferta pentru achiziţie la preţ fix sau oferta în cadrul licitaţiei;
4.(iv) pentru cereale şi orez, anul recoltării şi zona sau zonele de producţie din Uniune;
5.(v) pentru unt şi lapte praf degresat, data producţiei;
6.(vi) pentru unt şi lapte praf degresat, denumirea şi numărul de aprobare al întreprinderii agreate în care a fost produs;
b)operatorul a depus o garanţie în conformitate cu articolul 4 litera (a) din Regulamentul delegat (UE) 2016/1238;
c)pentru cereale şi orez, operatorul a declarat:
1.(i) că produsele sunt originare din Uniune;
2.(ii) că oferta pentru achiziţie la preţ fix sau oferta în cadrul licitaţiei se referă la un lot omogen care, pentru orez, trebuie să includă orez nedecorticat din acelaşi soi;
3.(iii) dacă a fost sau nu aplicat vreun tratament după recoltare şi, dacă este cazul, denumirea produsului utilizat, precum şi că tratamentul a fost aplicat în conformitate cu condiţiile de utilizare, iar produsul este autorizat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului (1).
(1)Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare şi de abrogare a Directivelor 79/117/CEE şi 91/414/CEE ale Consiliului (JO L 309, 24.11.2009, p. 1).
(2)Pentru alte produse decât carnea de vită, operatorul poate solicita, în formularul menţionat la articolul 2 alineatul (2), ca produsul să fie preluat în spaţiul de depozitare unde este păstrat la momentul depunerii ofertei pentru achiziţie la preţ fix sau a ofertei în cadrul licitaţiei, cu condiţia ca spaţiul de depozitare respectiv să îndeplinească cerinţele stabilite la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2016/1238 şi la articolul 3 din prezentul regulament.