Art. 21. - Art. 21: Dispoziţii specifice privind ambalarea, livrarea şi depozitarea untului şi ale laptelui praf degresat - Regulamentul 1240/18-mai-2016 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte intervenţia publică şi ajutorul pentru depozitarea privată

Acte UE

Jurnalul Oficial 206L

În vigoare
Versiune de la: 7 Februarie 2018
Art. 21: Dispoziţii specifice privind ambalarea, livrarea şi depozitarea untului şi ale laptelui praf degresat
(1)Untul trebuie ambalat şi livrat în blocuri de 25 de kilograme greutate netă, conform cerinţelor stabilite în anexa IV partea II.
(2)Laptele praf degresat trebuie ambalat şi livrat în saci cu o greutate netă de 25 de kilograme, conform cerinţelor stabilite în anexa V partea II.
(3)Operatorul livrează untul sau laptele praf degresat la platforma de încărcare a spaţiului de depozitare în termen de 21 de zile de la data eliberării ordinului de livrare. Totuşi, în funcţie de cantităţile acceptate, agenţia de plăţi poate prelungi perioada respectivă cu până la şapte zile. În astfel de cazuri, agenţia de plăţi informează operatorii în cauză.
Untul şi laptele praf degresat trebuie livrate pe paleţi de calitate adecvată pentru depozitarea pe termen lung, care urmează să fie schimbaţi cu paleţi echivalenţi. Ca alternativă, agenţia de plăţi poate aproba un sistem echivalent.
Costurile generate de descărcarea untului sau a laptelui praf degresat la platforma de încărcare a spaţiului de depozitare sunt suportate de agenţia de plăţi.
(4)Agenţia de plăţi solicită ca untul şi laptele praf degresat să fie introduse şi păstrate în depozitare pe paleţi în aşa fel încât să se poată constitui loturi uşor identificabile şi accesibile.