Secţiunea ii - Notificări referitoare la intervenţia publică - Regulamentul 1240/18-mai-2016 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte intervenţia publică şi ajutorul pentru depozitarea privată
Acte UE
Jurnalul Oficial 206L
În vigoare Versiune de la: 7 Februarie 2018
SECŢIUNEA II:Notificări referitoare la intervenţia publică
Art. 65: Notificări de informaţii referitoare la stocurile de intervenţie
(1)Statele membre ale căror agenţii de plăţi deţin stocuri de intervenţie notifică Comisiei, până cel târziu la data de 15 a fiecărei luni, următoarele elemente:
a)pentru cereale şi orez:
1.(i) cantităţile depozitate de la începutul anului de comercializare;
2.(ii) cantităţile cumulate preluate de la începutul anului de comercializare;
3.(iii) cantităţile cumulate care au ieşit din spaţiile de depozitare de la începutul anului de comercializare, identificate, dacă este cazul, în funcţie de tipul de utilizare sau de destinaţie, precum şi cantităţile cumulate pierdute;
4.(iv) cantităţile cumulate contractate, identificate, dacă este cazul, în funcţie de tipul de utilizare sau de destinaţie;
5.(v) cantităţile care fac obiectul unei oferte pentru achiziţie la preţ fix la sfârşitul perioadei lunare de raportare;
b)pentru unt şi laptele praf degresat:
1.(i) cantităţile pentru fiecare produs aflat în depozitare la sfârşitul lunii anterioare şi cantităţile care au intrat şi au ieşit din spaţiile de depozitare în cursul lunii respective;
2.(ii) o defalcare a cantităţilor din fiecare produs care au ieşit din spaţiile de depozitare în cursul lunii anterioare, conform regulamentului de deschidere a procedurii de licitaţie pentru vânzarea produselor în cauză;
3.(iii) o defalcare în funcţie de vechime a cantităţilor aflate în depozitare la sfârşitul lunii anterioare;
c)pentru carnea de vită:
1.(i) cantităţile pentru fiecare produs aflat în depozitare la sfârşitul lunii anterioare şi cantităţile care au intrat şi au ieşit din spaţiile de depozitare în cursul lunii respective;
2.(ii) o defalcare a cantităţilor din fiecare produs care au ieşit din spaţiile de depozitare în cursul lunii anterioare, conform regulamentului de deschidere a procedurii de licitaţie pentru vânzarea produselor în cauză;
3.(iii) cantităţile din fiecare bucată care fac obiectul contractelor de vânzare încheiate în luna anterioară;
4.(iv) cantităţile din fiecare bucată care fac obiectul ordinelor de scoatere eliberate în luna anterioară;
5.(v) cantităţile din fiecare bucată achiziţionate în luna anterioară;
6.(vi) stocurile necontractate şi stocurile fizice din fiecare bucată la sfârşitul lunii anterioare, cu detalii privind durata depozitării stocurilor necontractate;
d)pentru toate produsele:
1.(i) deschiderea unei proceduri de licitaţie, cantităţile atribuite şi preţurile minime de vânzare stabilite în cazul aplicării articolului 36;
2.(ii)informaţii referitoare la desfacerile pentru programul de distribuire a alimentelor către cele mai defavorizate persoane, inclusiv suma în cauză (diferenţa dintre preţul de vânzare şi valoarea contabilă) şi momentul în care respectiva sumă este transferată organismului către care Comisia efectuează plăţi în temeiul Regulamentului (UE) nr. 223/2014, în conformitate cu articolul 38b alineatul (4) din prezentul regulament.
(2)Comisia poate solicita ca notificările prevăzute la alineatul (1) să fie efectuate mai frecvent, dacă acest lucru este necesar în scopul gestionării eficiente a sistemului de intervenţie.
(3)În sensul alineatului (1) litera (b):
a)"cantităţi intrate" înseamnă cantităţile introduse fizic în depozitare, indiferent dacă sunt sau nu preluate de agenţia de plăţi;
b)"cantităţi ieşite" înseamnă cantităţile care au fost scoase sau, în cazul preluării de către cumpărător înainte de scoatere, cantităţile preluate.
(4)În sensul alineatului (1) litera (c):
a)"stocuri necontractate" înseamnă stocurile care fac încă obiectul unui contract de vânzare;
b)"stocuri fizice" înseamnă stocurile necontractate la care se adaugă stocurile care fac obiectul unui contract de vânzare, dar care nu au fost încă preluate.