Art. 6. - Art. 6: Actualizarea tehnică a definiţiilor date informaţiilor privilegiate şi manipulării pieţei - Regulamentul 1227/25-oct-2011 privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie

Acte UE

Jurnalul Oficial 326L

În vigoare
Versiune de la: 7 Mai 2024 până la: 7 Noiembrie 2024
Art. 6: Actualizarea tehnică a definiţiilor date informaţiilor privilegiate şi manipulării pieţei
(1)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 20:
a)pentru a modifica prezentul regulament prin:
(i)alinierea definiţiilor de la articolul 2 punctele 1, 2, 3 şi 5 în vederea asigurării coerenţei cu alte dispoziţii relevante din dreptul Uniunii în domeniul serviciilor financiare şi al energiei;
(ii)actualizarea definiţiilor menţionate la punctul (i) cu scopul unic de a ţine seama de viitoarele evoluţii pe pieţele angro de energie;
b)pentru a completa prezentul regulament prin stabilirea, ţinând seama de particularităţile naţionale, de praguri minime pentru identificarea evenimentelor care, dacă ar fi făcute publice, ar influenţa probabil în mod semnificativ preţurile produselor energetice angro.

(2)Actele delegate menţionate la alineatul (1) ţin seama cel puţin de următoarele aspecte:
a)funcţionarea specifică a pieţelor angro de energie, inclusiv specificităţile pieţelor de energie electrică şi gaze, precum şi interacţiunea dintre pieţele mărfurilor şi pieţele instrumentelor derivate;
b)potenţialul de manipulare transfrontalieră, între pieţele de energie electrică şi de gaze şi respectiv între pieţele de mărfuri şi pieţele de instrumente derivate;
c)impactul asupra preţurilor de pe pieţele angro de energie pe care îl poate avea producţia, consumul, utilizarea transportului sau utilizarea capacităţii de înmagazinare, planificate sau reale; precum şi
d)orientările-cadru şi codurile de reţea adoptate în conformitate cu Regulamentele (CE) nr. 2019/943 şi (CE) nr. 715/2009.