Capitolul i - DISPOZIŢII GENERALE - Regulamentul 1221/25-nov-2009 privind participarea voluntară a organizaţiilor la un sistem comunitar de management de mediu şi audit (EMAS) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 761/2001 şi a Deciziilor 2001/681/CE şi 2006/193/CE ale Comisiei
Acte UE
Jurnalul Oficial 342L
În vigoare Versiune de la: 16 August 2024
CAPITOLUL I:DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1: Obiective
Prin prezentul regulament se instituie un sistem comunitar de management de mediu şi audit, denumit în continuare "EMAS", care să permită participarea voluntară a organizaţiilor situate în interiorul sau în exteriorul Comunităţii.
Obiectivul EMAS, ca instrument important al planului de acţiune privind consumul şi producţia durabile şi politica industrială durabilă, constă în promovarea îmbunătăţirii continue a performanţelor de mediu ale organizaţiilor prin instituirea şi punerea în aplicare de către acestea a unor sisteme de management de mediu, a evaluării sistematice, obiective şi periodice a performanţei acestor sisteme, a furnizării de informaţii privind performanţa de mediu, a dialogului deschis cu publicul şi cu alte părţi interesate, a implicării active a angajaţilor în organizaţii, precum şi a activităţilor de formare adecvate.
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiţii:
1."politică de mediu" înseamnă intenţiile globale şi orientarea unei organizaţii în ceea ce priveşte performanţa sa de mediu, astfel cum sunt exprimate oficial de către conducerea la cel mai înalt nivel a organizaţiei, inclusiv respectarea tuturor cerinţelor legale aplicabile în materie de mediu, precum şi angajamentul în sensul îmbunătăţirii continue a performanţei de mediu. Această politică oferă un cadru de acţiune şi de stabilire a obiectivelor şi ţintelor de mediu;
2."performanţă de mediu" înseamnă rezultatele cuantificabile ale gestionării aspectelor de mediu de către o organizaţie;
3."conformare legală" înseamnă punerea în aplicare integrală a cerinţelor legale aplicabile în materie de mediu, inclusiv condiţiile de acordare a autorizaţiilor;
4."aspect de mediu" înseamnă un element al activităţilor, produselor sau serviciilor unei organizaţii care are sau poate avea un impact asupra mediului;
5."aspect semnificativ de mediu" înseamnă un aspect de mediu care are sau poate avea un impact semnificativ asupra mediului;
6."aspect de mediu direct" înseamnă un aspect de mediu asociat unor activităţi, produse şi servicii ale organizaţiei, asupra cărora aceasta deţine un control administrativ direct;
7."aspect de mediu indirect" înseamnă un aspect de mediu care poate fi rezultatul interacţiunii dintre o organizaţie şi terţe părţi şi care poate fi influenţat într-o măsură rezonabilă de o organizaţie;
8."impact asupra mediului" înseamnă orice schimbare adusă mediului, benefică sau dăunătoare, rezultând în parte sau în totalitate din activităţile, produsele sau serviciile unei organizaţii;
9."analiză de mediu" înseamnă o analiză iniţială aprofundată a aspectelor de mediu, a impactului asupra mediului şi performanţei de mediu care decurg din activităţile, produsele şi serviciile unei organizaţii;
10."program de mediu" înseamnă descrierea măsurilor, responsabilităţilor şi mijloacelor adoptate sau preconizate pentru atingerea obiectivelor şi ţintelor de mediu, precum şi a termenelor pentru atingerea acestora;
11."obiectiv de mediu" înseamnă un obiectiv general de mediu, care decurge din politica de mediu, pe care o organizaţie şi-l stabileşte pentru a-l îndeplini şi care este cuantificabil atunci când este posibil;
12."ţintă de mediu" înseamnă o cerinţă detaliată de performanţă, care derivă din obiectivele de mediu, aplicabilă organizaţiei sau anumitor părţi ale acesteia, şi care trebuie stabilită şi atinsă pentru realizarea obiectivelor respective;
13."sistem de management de mediu" înseamnă acea parte din sistemul global de management care include structura organizaţională, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele necesare dezvoltării, punerii în aplicare, realizării, evaluării şi menţinerii politicii de mediu, precum şi a gestionării aspectelor de mediu;
14."cele mai bune practici de management de mediu" înseamnă cel mai eficace mod de punere în aplicare a sistemului de management de mediu de către organizaţiile dintr-un anumit sector şi care poate avea drept rezultat atingerea celor mai bune performanţe de mediu în anumite condiţii economice şi tehnice date;
15."modificare substanţială" înseamnă orice schimbare în cadrul funcţionării, structurii, administrării, proceselor, activităţilor, produselor sau serviciilor unei organizaţii, care are sau poate avea un impact semnificativ asupra sistemului de management de mediu al unei organizaţii, asupra mediului sau asupra sănătăţii umane;
16."audit intern de mediu" înseamnă o evaluare sistematică, documentată, periodică şi obiectivă a performanţelor de mediu ale unei organizaţii, a sistemului de management şi a proceselor destinate protecţiei mediului;
17."auditor" înseamnă o persoană sau un grup de persoane din cadrul unei organizaţii sau o persoană fizică sau juridică din afara acesteia, care acţionează în numele organizaţiei respective şi care efectuează o evaluare în special a sistemului de management de mediu existent şi stabileşte dacă se respectă politica şi programul de mediu ale organizaţiei, inclusiv în ceea ce priveşte conformarea cu cerinţele legale aplicabile legate de mediu;
18."declaraţie de mediu" înseamnă informaţiile detaliate furnizate publicului şi altor părţi interesate cu privire la:
(a)structura şi activităţile unei organizaţii;
(b)politica sa de mediu şi sistemul său de management de mediu;
(c)aspectele de mediu specifice acesteia şi impacturile asupra mediului;
(d)programul său de mediu, precum şi obiectivele şi ţintele de mediu;
(e)performanţa de mediu a organizaţiei şi respectarea obligaţiilor legale aplicabile în materie de mediu, astfel cum sunt prevăzute în anexa IV;
19."declaraţia de mediu actualizată" înseamnă informaţiile detaliate furnizate publicului şi altor părţi interesate care conţin actualizări ale ultimei declaraţii de mediu validate, numai în ceea ce priveşte performanţa de mediu a unei organizaţii şi respectarea obligaţiilor legale aplicabile în materie de mediu, astfel cum sunt prevăzute în anexa IV;
20."verificator de mediu" înseamnă:
(a)un organism de evaluare a conformităţii, astfel cum este definit în Regulamentul (CE) nr. 765/2008, sau orice asociaţie sau grup de astfel de organisme, care a obţinut acreditare în conformitate cu prezentul regulament; sau
(b)orice persoană fizică sau juridică sau orice asociaţie sau grup de astfel de persoane, care a obţinut autorizaţie de efectuare a verificărilor şi validărilor, în conformitate cu prezentul regulament;
21."organizaţie" înseamnă o societate comercială, o corporaţie, o firmă, o întreprindere, o autoritate sau o instituţie, situată în interiorul sau în exteriorul Comunităţii, sau o parte sau o combinaţie a acestora, având sau nu personalitate juridică, de drept public sau privat, care îşi are propria structură de funcţionare şi administrativă;
22."amplasament" înseamnă un spaţiu geografic determinat, aflat sub controlul managerial al unei organizaţii acoperind activităţi, produse şi servicii, inclusiv totalitatea infrastructurilor, echipamentelor şi materialelor; un amplasament este cea mai mică entitate care poate fi luată în considerare pentru înregistrare;
23."grup" înseamnă un grup de organizaţii independente între care există o legătură datorată proximităţii geografice sau activităţilor comerciale, care pun în aplicare în comun sistemul de management de mediu;
24."verificare" înseamnă procesul de evaluare a conformităţii realizat de un verificator de mediu pentru a demonstra dacă analiza de mediu, politica de mediu, sistemul de management de mediu şi auditul intern de mediu şi punerea sa în aplicare, ale unei organizaţii, îndeplinesc cerinţele prezentului regulament;
25."validare" înseamnă confirmarea de către verificatorul de mediu care a efectuat verificarea a faptului că informaţiile şi datele cuprinse în declaraţia de mediu şi în declaraţia de mediu actualizată ale unei organizaţii sunt de încredere, credibile şi corecte şi că îndeplinesc cerinţele prezentului regulament;
26."autorităţi responsabile de asigurarea aplicării legislaţiei" înseamnă autorităţile competente relevante, desemnate de statele membre pentru a identifica, preveni şi investiga nerespectarea cerinţelor legale în materie de mediu, precum şi pentru a lua măsuri de asigurare a aplicării legii, dacă este cazul;
27."indicator de performanţă de mediu" înseamnă o expresie specifică, care permite măsurarea performanţei de mediu a unei organizaţii;
28."organizaţii mici" înseamnă:
(a)microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite în Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii (1); sau
(1)JO L 124, 20.5.2003, p. 36.
(b)autorităţi locale care administrează localităţi cu mai puţin de 10 000 de locuitori sau alte autorităţi publice cu mai puţin de 250 de angajaţi şi cu un buget anual de cel mult 50 MEUR sau cu un bilanţ anual de maximum 43 MEUR, inclusiv următoarele:
(i)guvernul sau alt organ al administraţiei publice sau organisme publice consultative la nivel naţional, regional sau local;
(ii)persoane fizice sau juridice cu funcţii în administraţia publică în temeiul legislaţiei naţionale, care includ sarcini, activităţi sau servicii specifice legate de mediu; şi
(iii)persoane fizice sau juridice cu responsabilităţi sau funcţii publice sau care prestează servicii publice legate de mediu şi care se află sub controlul unui organism sau al unei persoane la care se face trimitere la litera (b);
29."înregistrare colectivă" înseamnă o înregistrare unică pentru toate sau pentru unele amplasamente ale unei organizaţii cu amplasamente aflate în unul sau mai multe state membre sau în ţări terţe;
30."organism de acreditare" înseamnă un organism naţional de acreditare numit în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008, care este responsabil de acreditarea şi supravegherea activităţii verificatorilor de mediu.
31."organism de autorizare" înseamnă un organism numit în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 765/2008, care este responsabil de emiterea de autorizaţii pentru verificatorii de mediu şi de supraveghere a activităţii acestora.