Art. 6. - Art. 6: Transmiterea cererilor şi a altor comunicări - Regulamentul 1206/28-mai-2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Iulie 2022
Art. 6: Transmiterea cererilor şi a altor comunicări
Cererile, precum şi comunicările prevăzute în prezentul regulament sunt transmise prin mijloacele cele mai rapide pe care statul membru solicitat le-a indicat ca putând fi acceptate. Transmiterea se poate efectua prin orice mijloc corespunzător, cu condiţia ca documentul primit să reflecte cu acurateţe conţinutul documentului expediat şi ca toate menţiunile să fie lizibile.