Art. 89. - Art. 89: Suspendarea plăţilor - Regulamentul 1198/27-iul-2006 privind Fondul European pentru Pescuit
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2011
Art. 89: Suspendarea plăţilor
(1)Toate sau o parte a plăţilor intermediare la nivelul axelor prioritare sau al programului operaţional pot fi suspendate de către Comisie în cazul în care:
a)există o deficienţă gravă în sistemul de management şi control al programului operaţional, care afectează fiabilitatea procedurii de certificare a plăţilor şi pentru care nu au fost luate măsuri corective
sau
b)cheltuielile dintr-o declaraţie de plăţi certificată sunt legate de o neregulă gravă care nu a fost corectată
sau
c)există o încălcare gravă de către un stat membru a obligaţiilor sale în conformitate cu articolul 70.
(2)Comisia poate decide să suspende unele sau toate plăţile intermediare după ce a acordat statului membru posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile în termen de două luni.
(3)Comisia încheie suspendarea anumitor sau tuturor plăţilor intermediare în cazul în care statul membru a luat măsurile necesare pentru a permite ridicarea suspendării. În cazul în care statele membre nu iau măsurile necesare, Comisia poate adopta o decizie de eliminare a întregii contribuţii comunitare sau a unei părţi a acesteia la programul operaţional în conformitate cu articolul 97.