Art. 70. - Art. 70: Management şi control - Regulamentul 1198/27-iul-2006 privind Fondul European pentru Pescuit

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2011
Art. 70: Management şi control
(1)Statele membre sunt responsabile de asigurarea managementului şi controlului programelor operaţionale, în special prin următoarele măsuri:
a)asigurarea instituirii sistemelor de management şi control pentru programul operaţional, în conformitate cu articolele 57-61, precum şi funcţionarea eficientă a acestora;
b)prevenirea, identificarea şi corectarea neregulilor şi recuperarea sumelor plătite necuvenit, împreună cu dobânzile de întârziere, dacă este cazul. Statele membre adresează Comisiei o notificare cu privire la acestea şi o informează cu privire la evoluţia procedurilor administrative şi judiciare.
(2)Atunci când nu se pot recupera sumele plătite în mod necuvenit unui beneficiar, statul membru este responsabil de rambursarea sumelor pierdute la bugetul general al Uniunii Europene, atunci când se stabileşte că pierderea a fost suportată în urma greşelii sau neglijenţei sale.