Art. 60. - Art. 60: Funcţiile autorităţii de certificare - Regulamentul 1198/27-iul-2006 privind Fondul European pentru Pescuit

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2011
Art. 60: Funcţiile autorităţii de certificare
Autoritatea de certificare a unui program operaţional are în special următoarele responsabilităţi:
(a)să elaboreze şi să prezinte Comisiei declaraţii de cheltuieli şi cereri de plată certificate;
(b)să certifice:
(i)faptul că declaraţia de cheltuieli este precisă, rezultă din sisteme contabile fiabile şi se bazează pe documente justificative verificabile;
(ii)faptul că cheltuielile declarate sunt în conformitate cu normele comunitare şi naţionale aplicabile şi au fost efectuate pentru operaţiuni selectate pentru finanţare în conformitate cu criteriile aplicabile programului şi în conformitate cu normele comunitare şi naţionale aplicabile;
(c)să se asigure că informaţiile primite cu privire la procedurile şi verificările desfăşurate în raport cu cheltuielile incluse în declaraţiile de cheltuieli oferă o bază adecvată pentru certificare;
(d)să ia în considerare, în sensul certificării, rezultatele tuturor auditurilor desfăşurate de către autoritatea de audit sau sub responsabilitatea acesteia;
(e)să menţină înregistrări contabile informatizate ale cheltuielilor declarate Comisiei;
(f)să păstreze o situaţie a sumelor recuperabile şi a sumelor retrase în urma anulării unei părţi sau a întregii contribuţii pentru o operaţiune. Sumele recuperate înainte de închiderea programului operaţional care trebuie rambursate bugetului general al Uniunii Europene în urma corecţiilor financiare efectuate în conformitate cu articolul 97 se deduc din următoarea declaraţie de cheltuieli.