Art. 34. - Art. 34: Investiţii în prelucrare şi comercializare - Regulamentul 1198/27-iul-2006 privind Fondul European pentru Pescuit
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2011
Art. 34: Investiţii în prelucrare şi comercializare
(1)FEP poate sprijini investiţii în prelucrarea şi comercializarea produselor pescăreşti şi de acvacultură.
(2)Transferul de proprietate a unei întreprinderi nu este eligibil pentru ajutor comunitar.
(3)De asemenea, FEP poate sprijini învăţarea continuă.
(4)Investiţiile nu sunt eligibile pentru asistenţă în cazul în care se referă la produse pescăreşti şi de acvacultura destinate utilizării şi prelucrării în alte scopuri decât consumul uman, cu excepţia investiţiilor destinate exclusiv tratării, prelucrării şi comercializării deşeurilor de produse pescăreşti şi de acvacultură.
(5)În cazul în care operaţiunile sunt realizate în scopul garantării conformităţii cu standardele prevăzute de legislaţia comunitară privind mediul, sănătatea umană sau animală, igiena sau bunăstarea animală, se poate acorda ajutor până la data la care standardele devin obligatorii pentru întreprinderi.