Art. 22. - Art. 22: Conţinutul planurilor de ajustare a efortului de pescuit - Regulamentul 1198/27-iul-2006 privind Fondul European pentru Pescuit
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2011
Art. 22: Conţinutul planurilor de ajustare a efortului de pescuit
(1)Fiecare stat membru îşi stabileşte în planul strategic naţional politica de ajustare a efortului de pescuit, în vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002. Acesta acordă prioritate finanţării operaţiunilor menţionate la articolul 21 litera (a) punctul (i).
(2)Planurile de ajustare a efortului de pescuit pot include toate măsurile relevante prevăzute în prezentul capitol.
(3)În cazurile prevăzute la articolul 21 litera (a) punctele (i), (ii) şi (iv), statele membre adoptă planurile de ajustare a efortului de pescuit în termen de şase luni de la data deciziei Consiliului sau Comisiei.
În cazurile prevăzute la articolul 21 litera (a) punctul (iii), statele membre adoptă planurile de ajustare a efortului de pescuit pentru navele de pescuit şi pescarii afectaţi, în termen de şase luni de la notificarea făcută de Comisie.
(4)În fiecare an, statele membre comunică în rapoartele anuale şi finale privind punerea în aplicare, menţionate la articolul 67, rezultatele obţinute în ceea ce priveşte punerea în aplicare a planurilor acestora de ajustare a efortului de pescuit. Rezultatele se măsoară utilizând indicatorii relevanţi definiţi în programele operaţionale.