Art. 10. - Art. 10: Gestiune partajată - Regulamentul 1198/27-iul-2006 privind Fondul European pentru Pescuit
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 9 Decembrie 2011
Art. 10: Gestiune partajată
(1)Bugetul comunitar alocat FEP se execută în cadrul gestiunii partajate între statele membre şi Comisie, în conformitate cu articolul 53 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene (1), cu excepţia asistenţei tehnice prevăzute la articolul 46 alineatul (1) din prezentul regulament, care se execută de către Comisie în cadrul gestiunii directe.
(1)JO L 248, 16.9.2002, p. 1.
Principiul bunei gestiuni financiare se aplică în conformitate cu articolul 48 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002.
(2)Comisia îşi exercită competenţa de execuţie a bugetului general al Uniunii Europene în următoarele moduri:
a)Comisia verifică existenţa şi buna funcţionare a sistemelor de management şi control din statele membre, în conformitate cu articolele 70 şi 73;
b)Comisia întrerupe termenul de plată sau suspendă o parte sau toate plăţile în conformitate cu articolele 88 şi 89, în caz de insuficienţă a sistemelor naţionale de management şi control, şi aplică orice altă corecţie financiară necesară, în conformitate cu procedurile descrise la articolele 98 şi 99;
c)Comisia verifică rambursarea prefinanţării şi efectuează automat dezangajări bugetare în conformitate cu articolul 81 alineatul (2) şi articolele 90-94.
(3)Asistenţei de la FEP i se aplică dispoziţiile titlului II din partea a doua a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002.