Capitolul i - Planul strategic naţional - Regulamentul 1198/27-iul-2006 privind Fondul European pentru Pescuit

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2011
CAPITOLUL I:Planul strategic naţional
Art. 15: Planul strategic naţional
(1)Fiecare stat membru adoptă, în urma unei consultări corespunzătoare cu partenerii, un plan strategic naţional care vizează sectorul pescuitului şi îl prezintă Comisiei cel târziu în momentul prezentării programului operaţional.
Planul strategic naţional face obiectul unui dialog între statul membru şi Comisie.
(2)Planul strategic naţional conţine, atunci când acest lucru este relevant pentru statul membru, o descriere succintă a tuturor aspectelor politicii comune în domeniul pescuitului şi stabileşte priorităţile, obiectivele, resursele financiare publice estimate ca fiind necesare şi termenele limită de punere în aplicare, acordând o atenţie specială strategiei pentru:
a)gestionarea şi ajustarea flotei de pescuit comunitare şi în special ajustarea efortului şi capacităţii de pescuit ţinând cont de evoluţia resurselor halieutice, promovarea metodelor de pescuit ecologice şi o dezvoltare durabilă a activităţilor de pescuit;
b)dezvoltarea durabilă a sectorului acvaculturii;
c)dezvoltarea durabilă a prelucrării şi comercializării produselor pescăreşti şi de acvacultură;
d)dezvoltarea durabilă a pescuitului în apele interioare;
e)dezvoltarea durabilă a zonelor de pescuit, inclusiv criteriile de vizare a zonelor prioritare;
f)competitivitatea sectorului pescuitului, inclusiv îmbunătăţirea structurii sale, a organizării şi mediului său de muncă;
g)conservarea resurselor umane în sectorul pescuitului, în special prin perfecţionarea calificărilor profesionale, asigurarea unei ocupări durabile a forţei de muncă şi îmbunătăţirea poziţiei şi rolului femeilor;
h)protecţia şi ameliorarea mediului acvatic în cadrul sectorului pescuitului.
(3)În plus, planul strategic naţional cuprinde, atunci când acest lucru este relevant pentru statul membru, informaţii suplimentare corespunzătoare privind priorităţile, obiectivele, resursele financiare publice estimate ca fiind necesare şi termenele, acordând o atenţie specială strategiei pentru:
a)îndeplinirea cerinţelor de inspecţie şi control ale activităţilor de pescuit şi de culegere a datelor şi informaţiilor privind politica comună în domeniul pescuitului;
b)aprovizionarea cu produse pescăreşti şi dezvoltarea activităţilor de pescuit în afara apelor comunitare.