Art. 16. - Art. 16: Evaluarea impactului asupra angajaţilor - Regulamentul 1193/14-mar-2023 de completare a Regulamentului (UE) 2021/23 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare care precizează conţinutul planului de rezoluţie

Acte UE

Jurnalul Oficial 158L

În vigoare
Versiune de la: 21 Iunie 2023
Art. 16: Evaluarea impactului asupra angajaţilor
Atunci când pregăteşte evaluarea impactului asupra angajaţilor în conformitate cu articolul 12 alineatul (7) litera (o) din Regulamentul (UE) 2021/23, autoritatea de rezoluţie se asigură că planul de rezoluţie reflectă cel puţin următoarele elemente:
(a)o descriere a diferitelor tipuri de angajaţi şi a clasificării modurilor în care diferitele tipuri de angajaţi trebuie să fie informaţi şi gestionaţi în cazul unei situaţii de rezoluţie, precum şi a impactului estimat al planului asupra diferitelor tipuri de angajaţi ai CPC;
(b)o descriere a modului de atenuare a pierderii angajaţilor de importanţă critică înainte de procedura de rezoluţie şi a modului în care se pot crea stimulente eficace în cadrul unei proceduri de rezoluţie pentru a menţine angajaţii de importanţă critică identificaţi pe baza valorii şi relevanţei acestora în cursul unei etape de rezoluţie; printre aspectele care trebuie avute în vedere se numără: (i) orice proceduri de reglementare care trebuie urmate în cadrul rezoluţiei, (ii) evaluări ale eficacităţii preconizate a structurilor de stimulente, (iii) posibilitatea de a aduce modificări contractelor de muncă, condiţiilor şi organizării pe parcursul unei etape de rezoluţie şi (iv) o estimare a oricăror costuri asociate menţinerii angajaţilor de importanţă critică sau recrutării, inclusiv o evaluare a oricăror costuri conexe, ţinând seama de normele naţionale relevante privind compensaţiile şi rambursările în cursul procedurii de rezoluţie;
(c)o descriere a planului de comunicare cu angajaţii, inclusiv o descriere a procedurilor avute în vedere pentru consultarea angajaţilor în cursul procesului de rezoluţie, ţinând seama de normele şi sistemele naţionale de dialog cu partenerii sociali, conducerea, proprietarii şi sindicatele lucrătorilor.