Art. 10. - Art. 10: Modalităţi de finanţare a măsurilor de rezoluţie - Regulamentul 1193/14-mar-2023 de completare a Regulamentului (UE) 2021/23 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare care precizează conţinutul planului de rezoluţie

Acte UE

Jurnalul Oficial 158L

În vigoare
Versiune de la: 21 Iunie 2023
Art. 10: Modalităţi de finanţare a măsurilor de rezoluţie
Atunci când pregăteşte o explicaţie cu privire la finanţarea măsurilor de rezoluţie, în conformitate cu articolul 12 alineatul (7) litera (i) din Regulamentul (UE) 2021/23, autoritatea de rezoluţie se asigură că planul de rezoluţie include cel puţin următoarele elemente:
(a)o descriere a resurselor financiare care se preconizează că vor fi necesare în cadrul planului de rezoluţie, făcând o distincţie clară între solvabilitate şi nevoile de finanţare sub formă de lichidităţi, inclusiv descrieri generale ale posibilelor resurse financiare care ar putea fi necesare în legătură cu punerea în aplicare a strategiei de rezoluţie, inclusiv fiecare scenariu de rezoluţie relevant;
(b)în cazul în care nu au fost puse în aplicare toate obligaţiile contractuale şi alte mecanisme înainte de intrarea în rezoluţie a CPC, o evaluare prealabilă a eventualelor probleme legate de urmărirea acestor obligaţii şi mecanisme din perspectiva resurselor pentru finanţarea măsurilor de rezoluţie, precum şi a posibilităţii ca astfel de probleme identificate să afecteze în mod negativ capacitatea de a atinge obiectivele rezoluţiei în timp util;
(c)o descriere a potenţialelor surse de finanţare a rezoluţiei, inclusiv a principalelor condiţii de finanţare, a condiţiilor prealabile semnificative de utilizare a acestora, a termenului până la care acestea devin disponibile şi a oricăror cerinţe privind garanţiile reale, în măsura în care acestea sunt disponibile ex ante;
(d)o descriere şi o analiză a modului şi a momentului în care CPC poate solicita utilizarea facilităţilor oferite de banca centrală, respectând cerinţa ca planurile de rezoluţie să nu presupună niciun fel de acces la facilităţile oferite de banca centrală în condiţii atipice;
(e)o descriere şi o identificare a activelor care ar putea fi utilizate şi măsura în care se anticipează că acestea se vor califica drept garanţii reale, precum şi modul în care o astfel de utilizare preconizată a activelor poate crea sarcini, în principal în ceea ce priveşte valoarea şi utilizarea acestor active.