Art. 6. - Art. 6: Definiţii - Regulamentul 1172/04-mai-2022 de completare a Regulamentului (UE) 2021/2116 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare şi control din cadrul politicii agricole comune şi aplicarea şi calcularea sancţiunilor administrative aferente condiţionalităţii

Acte UE

Jurnalul Oficial 183L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2023
Art. 6: Definiţii
În sensul prezentului capitol, se aplică definiţiile din titlul IV capitolul IV din Regulamentul (UE) 2021/2116.
De asemenea, se aplică următoarele definiţii:
(a)"neconformitate" înseamnă nerespectarea cerinţelor legale în materie de gestionare în temeiul legislaţiei Uniunii, menţionate la articolul 12 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2021/2115, sau a standardelor privind bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor, stabilite de statele membre în conformitate cu articolul 13 din regulamentul respectiv;
(b)"standarde" înseamnă oricare dintre standardele stabilite de statele membre în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (UE) 2021/2115;
(c)"anul constatării" înseamnă anul calendaristic în care a fost efectuat controlul administrativ sau controlul la faţa locului;
(d)"domeniu de condiţionalitate" înseamnă oricare dintre cele trei domenii diferite menţionate la articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/2115.