Art. 33. - Art. 33: Exprimarea per porţie sau per unitate de consum - Regulamentul 1169/25-oct-2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 şi (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE şi 2008/5/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 304L

În vigoare
Versiune de la: 1 Aprilie 2025
Art. 33: Exprimarea per porţie sau per unitate de consum
(1)În următoarele cazuri, valoarea energetică şi cantităţile de nutrienţi menţionate la articolul 30 alineatele (1)-(5) pot fi exprimate per porţie şi/sau per unitate de consum uşor identificabilă (identificabile) de către consumator, cu condiţia marcării pe etichetă a cantităţii corespunzătoare porţiei sau a unităţii de consum utilizate şi cu condiţia să fie precizat numărul de porţii sau de unităţi conţinute în ambalaj:
a)în plus faţă de forma de exprimare la 100 g sau la 100 ml menţionată la articolul 32 alineatul (2);
b)în plus faţă de forma de exprimare per 100 g sau per 100 ml menţionată la articolul 32 alineatul (3) privind cantităţile de vitamine şi minerale;
c)în plus sau în loc de forma de exprimare la 100 g sau la 100 ml menţionată la articolul 32 alineatul (4).
(2)Prin derogare de la articolul 32 alineatul (2), în cazurile menţionate la articolul 30 alineatul (3) litera (b), cantitatea de nutrienţi şi/sau procentul din consumul de referinţă stabilit(e) în partea B din anexa XIII pot fi exprimate numai per porţie sau numai per unitate de consum.
Atunci când cantitatea de nutrienţi este exprimată numai per porţie sau numai per unitate de consum, în conformitate cu primul paragraf, valoarea energetică se exprimă per 100 g sau per 100 ml şi în funcţie de porţie sau unitatea de consum.
(3)Prin derogare de la articolul 32 alineatul (2), în cazurile menţionate la articolul 30 alineatul (5), valoarea energetică şi cantitatea de nutrienţi şi/sau procentul din consumul de referinţă stabilit(e) în partea B din anexa XIII pot fi exprimate numai per porţie sau numai per unitate de consum.
(4)Porţia sau unitatea utilizată sunt indicate în imediata apropiere a declaraţiei nutriţionale.
(5)Pentru a asigura o aplicare uniformă a exprimării declaraţiei nutriţionale pe porţie sau per unitate de consum şi pentru a asigura o bază de comparaţie uniformă pentru consumator, Comisia adoptă, prin acte de punere în aplicare şi ţinând seama de comportamentul real de consum al consumatorilor, precum şi de recomandările privind regimul alimentar, norme privind exprimarea per porţie sau per unitate de consum pentru anumite categorii de produse alimentare. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 48 alineatul (2).