Art. 14. - Art. 14: Vânzarea la distanţă - Regulamentul 1169/25-oct-2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 şi (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE şi 2008/5/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 304L

În vigoare
Versiune de la: 1 Aprilie 2025
Art. 14: Vânzarea la distanţă
(1)Fără a aduce atingere cerinţelor privind informaţiile prevăzute la articolul 9, în cazul produselor alimentare preambalate oferite spre vânzare prin mijloace de comunicare la distanţă:
a)informaţiile obligatorii referitoare la produsele alimentare, cu excepţia menţiunilor prevăzute la articolul 9 alineatul (1) litera (f), sunt puse la dispoziţie înainte de cumpărare şi apar pe suportul de vânzare la distanţă sau sunt furnizate prin alte mijloace corespunzătoare identificate în mod clar de către operatorul din sectorul alimentar. În cazul în care sunt utilizate alte mijloace corespunzătoare, informaţiile obligatorii referitoare la produsele alimentare sunt puse la dispoziţie fără ca prin aceasta operatorii din sectorul alimentar să impună costuri suplimentare consumatorilor;
b)toate menţiunile obligatorii sunt puse la dispoziţie în momentul livrării.
(2)În cazul produselor alimentare care nu sunt preambalate oferite spre vânzare prin mijloace de comunicare la distanţă, menţiunile obligatorii în temeiul articolului 44 sunt puse la dispoziţie în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol.
(3)Alineatul (1) litera (a) nu se aplică produselor alimentare oferite spre vânzare prin intermediul automatelor sau al incintelor comerciale automatizate.