Art. 7. - Art. 7: Model uniform - Regulamentul 1157/20-iun-2019 privind consolidarea securităţii cărţilor de identitate ale cetăţenilor Uniunii şi a documentelor de şedere eliberate cetăţenilor Uniunii şi membrilor de familie ai acestora care îşi exercită dreptul la liberă circulaţie

Acte UE

Jurnalul Oficial 188L

În vigoare
Versiune de la: 12 Iulie 2019
Art. 7: Model uniform
(1)Atunci când eliberează permise de şedere pentru membrii de familie ai cetăţenilor Uniunii care nu sunt resortisanţi ai unui stat membru, statele membre trebuie să utilizeze acelaşi model ca cel stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 1030/2002, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2017/1954 şi pus în aplicare prin Decizia de punere în aplicare C(2018) 7767.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), un permis trebuie să aibă titlul "Permis de şedere" sau "Permis de şedere permanentă". Statele membre indică faptul că aceste documente sunt eliberate unui membru de familie al unui cetăţean al Uniunii în conformitate cu Directiva 2004/38/CE. În acest scop, statele membre utilizează codul standardizat "Membru de familie UE Art 10 DIR 2004/38/EC" sau "Membru de familie UE Art 20 DIR 2004/38/EC" în câmpul de date [10], astfel cum se menţionează în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1030/2002, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2017/1954.
(3)Statele membre pot introduce date destinate uzului naţional în conformitate cu legislaţia lor naţională. Atunci când introduc şi stochează aceste date, statele membre respectă cerinţele prevăzute la articolul 4 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1030/2002, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2017/1954.