Art. 5. - Art. 5: Notificarea modificărilor componenţei organului de conducere de către APA sau ARM - Regulamentul 1157/12-iun-2025 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului privind formularele, modelele şi procedurile standard referitoare la autorizarea mecanismelor de publicare aprobate, a mecanismelor de raportare aprobate şi a furnizorilor de sisteme centralizate de raportare, precum şi la notificările conexe şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1110 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025
Art. 5: Notificarea modificărilor componenţei organului de conducere de către APA sau ARM
APA sau ARM furnizează ESMA sau, după caz, autorităţii naţionale competente informaţii cu privire la orice modificare a componenţei organului său de conducere, completând formularul de notificare prevăzut în anexa III.