Art. 70. - Art. 70: Garanţii procedurale - Regulamentul 1157/11-apr-2024 privind transferurile de deşeuri, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1257/2013 şi (UE) 2020/1056 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 21 Ianuarie 2025
Art. 70: Garanţii procedurale
(1)Comisia efectuează controale şi solicită informaţii cu respectarea deplină a garanţiilor procedurale stabilite la prezentul articol ale notificatorului, ale persoanei care organizează transferul, ale producătorului de deşeuri, ale deţinătorului de deşeuri, ale transportatorului deşeurilor, ale destinatarului sau ale instalaţiei care primeşte deşeurile.
(2)Notificatorul, persoana care organizează transferul, producătorul de deşeuri, deţinătorul de deşeuri, transportatorul deşeurilor, destinatarul sau instalaţia care primeşte deşeurile are:
a)dreptul de a nu face declaraţii autoincriminatoare;
b)dreptul de a fi asistat(ă) de o persoană la alegerea sa;
c)dreptul de a utiliza oricare dintre limbile oficiale ale statului membru în care are loc controlul;
d)dreptul de a prezenta observaţii cu privire la faptele care îl/o privesc, după încheierea controlului şi înainte de adoptarea unui raport în temeiul articolului 67 alineatul (4). Invitaţia de a prezenta observaţii include un rezumat al faptelor referitoare la persoana în cauză şi indică un termen adecvat pentru prezentarea observaţiilor. În cazuri justificate în mod corespunzător, atunci când acest lucru este necesar pentru a păstra confidenţialitatea controlului sau a unei investigaţii administrative sau penale în curs sau viitoare efectuate de o autoritate naţională, Comisia poate decide să amâne invitaţia de a prezenta observaţii;
e)dreptul de a primi un exemplar al procesului-verbal al audierii şi fie de a-l aproba, fie de a adăuga observaţii;
f)în cazul în care Comisia a formulat recomandări judiciare în temeiul articolului 67 alineatul (4) şi fără a aduce atingere drepturilor de confidenţialitate ale avertizorilor şi ale informatorilor şi în conformitate cu normele aplicabile în materie de confidenţialitate şi de protecţie a datelor, persoana în cauză îi poate solicita Comisiei să furnizeze raportul întocmit în temeiul articolului 67 alineatul (4), în măsura în care acesta se referă la persoana respectivă. Comisia acordă acces la raport numai cu consimţământul explicit al tuturor destinatarilor acestuia.
Comisia acţionează în sensul identificării de dovezi în favoarea şi împotriva notificatorului, a persoanei care organizează transferul, a producătorului de deşeuri, a deţinătorului de deşeuri, a transportatorului deşeurilor, a destinatarului sau a instalaţiei care primeşte deşeurile şi efectuează controale şi solicită informaţii în mod obiectiv şi imparţial şi în conformitate cu principiul prezumţiei de nevinovăţie.
(3)Comisia asigură confidenţialitatea controalelor, a audierii şi a cererii realizate în temeiul prezentei secţiuni. Informaţiile transmise sau obţinute în cursul controalelor, al audierilor şi al cererilor în temeiul prezentei secţiuni fac obiectul normelor privind protecţia datelor.