Art. 43. - Art. 43: Evaluarea cererii de includere în lista ţărilor către care sunt autorizate exporturile - Regulamentul 1157/11-apr-2024 privind transferurile de deşeuri, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1257/2013 şi (UE) 2020/1056 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 21 Ianuarie 2025
Art. 43: Evaluarea cererii de includere în lista ţărilor către care sunt autorizate exporturile
(1)Comisia evaluează cererile prezentate în temeiul articolului 42 fără întârziere şi, în cazul în care consideră că cerinţele prevăzute la articolul respectiv sunt respectate, include ţara solicitantă în lista ţărilor către care sunt autorizate exporturile. Evaluarea se bazează pe informaţiile şi pe documentele justificative furnizate de ţara solicitantă, precum şi pe alte informaţii relevante şi stabileşte dacă ţara solicitantă respectă cerinţele prevăzute la articolul 42, inclusiv dacă a instituit şi pune în aplicare toate măsurile necesare pentru a se asigura că deşeurile şi amestecurile de deşeuri în cauză vor fi gestionate într-un mod care asigură protecţia mediului, astfel cum se menţionează la articolul 59, şi că în ţara în cauză nu există efecte negative semnificative asupra gestionării deşeurilor generate pe plan intern din cauza deşeurilor exportate din Uniune. Pentru a efectua această evaluare, Comisia utilizează, ca puncte de referinţă, dispoziţiile relevante din legislaţie şi orientările menţionate în anexa IX.

(2)În cazul în care, pe parcursul evaluării sale, Comisia consideră că informaţiile furnizate de ţara solicitantă sunt incomplete sau insuficiente pentru a demonstra respectarea cerinţelor prevăzute la articolul 42, aceasta oferă ţării respective posibilitatea de a furniza informaţii suplimentare în termen de maximum trei luni. Termenul respectiv poate fi prelungit cu o perioadă suplimentară de trei luni în cazul în care ţara solicitantă formulează o cerere motivată de prelungire.
(3)În cazul în care ţara solicitantă nu furnizează informaţiile suplimentare în termenul menţionat la alineatul (2) de la prezentul articol sau în cazul în care informaţiile suplimentare furnizate sunt considerate în continuare incomplete sau insuficiente pentru a demonstra respectarea cerinţelor prevăzute la articolul 42, Comisia informează fără întârzieri nejustificate ţara solicitantă că aceasta nu poate fi inclusă pe lista ţărilor către care sunt autorizate exporturile şi că respectiva cerere nu va mai fi prelucrată. În acest caz, Comisia informează, de asemenea, ţara solicitantă cu privire la motivele acestei concluzii. Ţara solicitantă poate prezenta o nouă cerere în temeiul articolului 42.
(4)Comisia evaluează cererile depuse în temeiul articolului 42 alineatul (4) fără întârzieri nejustificate şi, în cazul în care consideră că sunt respectate cerinţele prevăzute la articolul 42 alineatele (3) şi (4), este împuternicită să adopte un act delegat în conformitate cu articolul 80 pentru a include ţara solicitantă pe lista ţărilor către care sunt autorizate exporturile. Pentru a efectua această evaluare, Comisia utilizează, ca puncte de referinţă, dispoziţiile relevante din legislaţie şi orientările menţionate în anexa IX.